Primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, acordă un premiu de 1.500 de lei pentru cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a anunțat că va acorda un premiu în valoare de 1.500 de lei pentru cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun.

”Cred cu tărie că, cu puțină imaginație, nu neapărat investiție, poate ieși ceva frumos! Aș aprecia, indiferent de locație, să fie împodobite casele vechi din oraș pe care vă rog să nu le mai demolați pentru că o să regretați! Succes tuturor celor care iau această inițiativă”, a transmis primarul Traian Ogâgău.

Astfel, sângeorzenii care își pregătesc locuințele pentru sărbători sunt rugați să facă fotografii pe care să le trimită primarului Traian Ogâgău. Data limită este 24 decembrie, iar marele premiu, în valoare de 1.500 de lei, va fi înmânat proprietarului în noaptea dintre ani.