Primarul din Năsăud, Dorin Vlașin: Continuă investițiile în sănătate!

Sănătatea reprezintă o prioritate pentru administrația locală din Năsăud, astfel că investițiile în acest domeniu vor continua și în perioada viitoare, anunță primarul orașului, Dorin Vlașin. 

Potrivit primarului, în ultimii ani s-au investit sume importante în reabilitarea și dotarea Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, urmărindu-se atât asigurarea serviciilor de calitate în secțiile spitalului, cât și atragerea de personal specializat.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Dorin Vlașin a amintit și câteva dintre investițiile realizate anii trecuți.

La finalul anului 2020, Guvernul României a alocat 2,4 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Orășenesc Năsăud cu aparatură și echipamente medicale moderne, printre care și o stație de producere a oxigenului medicinal, o lampă de operație, un ecograf cu trei sonde – din care una digitală, o stație de sterilizare, 36 de paturi pentru pacienți – cu noptieră și suport perfuzie, incubator pentru transport, concentratoare de oxigen, console gaze medicale, electrocardiograf portabil, monitor funcții vitale și trei defibrilatoare. În anul 2021, Primăria Năsăud, împreună cu A. D. I. Spitalul Orășenesc Năsăud și Asociația Alături de Oameni din Cluj Napoca au reabilitat complet Secția de Pediatrie, aceasta devenind una dintre cele mai moderne din județ, cu spații de joacă, picturi pe pereți, televizoare și aparatură la standarde înalte și reamenajarea curții interioare”, a precizat primarul.

Sursa citată a reamintit că un alt proiect important a fost și cel de eficientizare energetică a Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, investiție de 3,5 milioane lei asigurată prin Programul Operațional Regional. Proiectul a vizat eficientizarea energetică și reabilitarea termică a unității medicale din Năsăud, în vederea conformării cu cerințele minime de performanță energetică ale clădirilor și în vederea creșterii confortului pacienților și personalului medical.

De asemenea, un alt proiect este în plin proces de implementare, fiind vorba despre un proiect în valoare de 1.100. 000 euro, care vizează achiziția de echipamente medicale performante.

”O realizare deosebit de importantă este obținerea, pentru prima oară de la înființarea Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, a avizului pentru securitate la incendiu”, completează primarul. 

Dorin Vlașin menționează că în acest moment se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru modernizarea și extinderea Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”.  Tot în acest an vor începe și lucrările în vederea modernizării Maternității și Secției Chirurgie.

”Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în atragerea fondurilor nerambursabile pentru modernizarea spitalului, colegilor primari din cele 23 de localități membre ale A.D.I Spitalul Orășenesc Năsăud, dar și personalului Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, sub conducerea managerului Daniel Marcu, pentru profesionalismul lor! Investițiile în sănătate continuă, deoarece sănătatea locuitorilor orașului Năsăud este o prioritate!”, a încheiat Dorin Vlașin.