Primarul Ioan Turc: ”Anul 2021 – un an în care am pus bazele unui nou stil de lucru în Primăria Bistrița”

Anul 2021 a fost unul în care au fost puse bazele unui nou stil de lucru în Primăria Bistrița, spune primarul Ioan Turc.

”Anul 2021 a fost un foarte greu, dar un an în care am pus totuși bazele unui nou stil de lucru, unul axat pe mai multă eficiență, pe ritm. Anul acesta am dat drumul la lucrări așteptate în oraș, iar anul viitor veți observa că vom continua exact pe aceeași linie – lucrări de bună calitate, șantiere și o rezonanță între administrația locală și bistrițeni”, a declarat primarul într-o conferință de presă.

Edilul Bistriței a completat că anul 2022 va aduce noi șantiere.

Vom continua cu Linia Verde, vor începe lucrările și în cadrul proiectului Reconfigurarea axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, pasajul pe sub calea ferată, proiect pe care l-am depus pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny, precum și alte lucrări care se vor derula. Toate acestea vor presupune și un disconfort pentru oameni, dar important este ca acestea să se facă și să se facă bine”, a adăugat Ioan Turc.

În ceea ce privește proiectul cu fonduri europene “Reconfigurarea axei de transport public pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureşanu – strada Năsăudului”, primarul a precizat că licitația pentru stabilirea constructorului a fost contestată, două companii luptând pentru atribuirea acestui contract – Dimex și MIS Grup.

”Nu vreau să fac foarte multe trimiteri. (…) Lucrările trebuie terminate până în august 2023. Eu apreciez că MIS Grup, este un punct de vedere subiectiv, luați-l ca atare, nu are în momentul de față capacitatea pentru a gestiona acest proiect. Este punctul meu de vedere”, a mai precizat primarul.

One comment

  1. Ha ha ha…”un nou stil de lucru în primărie”:)) nu mă faceți să râd că îmi crapă buzele…. ăsta ne face în stiluri acum” așa și așa”. Ai același stil și lucrezi cu aceeași oameni ca și Crețu!! Doar că ăla era mai pe p..a lui, ești pe nicăieri măi dle Turc ,te fac pe la spate toți și nu mai zice de”stiluri”că le dai idei:)))