Primarul Ioan Turc: Continuăm programele sportive pentru elevii din Bistrița

 

Primăria Bistrița continuă programele sportive pentru elevii din municipiu și în anul școlar 2022 – 2023, a anunțat primarul Ioan Turc.

1.700 de elevi vor beneficia de cele trei programe pe care municipalitatea le desfășoară pentru a recompensa elevii cu performanțe deosebite, pentru a stimula elevii care provin din medii defavorizate și pentru a contribui la o dezvoltare fizică armonioasă și sănătoasă a copiilor noștri. Astfel, acordăm abonamente de 10 ședințe de înot tuturor elevilor de clasa a IV-a prin programul „Școala de înot”. Prin programele de stimulare și recompensare a performanţei şcolare și a elevilor proveniți din familii aflate în dificultate, copiii își pot alege să participe de-a lungul întregului an școlar 2022-2023 la cursuri de înot, fitness, zumba, aquagym, squash, spinning, Tae Bo, pilates și multe altele. Investind în educație, investim în alegeri sănătoase pentru copiii noștri!”, a spus primarul Ioan Turc.