Primarul Ioan Turc, nemulțumit de ritmul în care se desfășoară lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, s-a arătat nemulțumit față de ritmul în care se desfășoară lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga. Acesta a cerut companiei care execută lucrările să le finalizate în această săptămână.

Am avut o discuție cu patronul orădean al societății care execută intervenția la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga din Bistrița, căruia i-am spus că sunt nemulțumit de ritmul în care se desfășoară lucrările. I-am solicitat ca, până cel târziu joi, la ora 12.00, totul să fie gata, astfel încât să se poată circula pe ambele sensuri”, a precizat primarul.

Acesta a adăugat că urmează să transmită către CFR suma de un milion de lei, în vederea montării cât mai urgente a sistemului de avertizare acustică și luminoasă.

”Ne cerem scuze oamenilor care au avut de așteptat în trafic în această perioadă și îi asigurăm de faptul că, prin contract, vom urmări o mai rapidă execuție a lucrărilor care produc disconfort”, a mai adăugat Ioan Turc.

Lucrările la trecere la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga au început la finele lunii martie 2021.