Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu ministrul Sportului pentru a discuta despre intențiile municipalității de a investi în sport

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, l-a vizitat pe ministrul Sportului, Eduard Novak, și i-a prezentat acestuia intențiile municipalității de a investi în sport . Mai mult, edilul Bistriței a vrut să obțină un punct de vedere al Ministerului Sportului referitor la oportunitatea direcționării fondurilor locale către domeniul sportiv.

Intenția autorităților bistrițene de a susține financiar Clubul Sportiv Municipal Bistrița, aflat în subordinea Ministerului Sportului, a fost primită cu deschidere de ministrul Eduard Novak.

Apreciez această atitudine deschisă spre dialog și mă bucur că abordarea noastră este similară în ceea ce privește consultarea tuturor decidenților implicați. Îmi doresc să ajungem la acest nivel al dialogului cu toate autoritățile publice locale. Ministerul Sportului va oferi întotdeauna o perspectivă profesionistă, documentată și argumentată, tuturor celor care privesc sportul ca pe o investiție durabilă”, a spus ministrul.