Primarul Ioan Turc: ”Sunt destul de sceptic în ceea ce privește folosirea întregii pârtii. Sper că măcar pârtia pentru copii va putea fi funcțională în acest sezon”

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a declarat că este sceptic în ceea ce privește folosirea pârtiei mari de schi din Complexul Wonderland – Unirea, dar speră că în acest sezon rece va putea fi deschisă măcar pârtia mică de schi.

”Eu sper că măcar pârtia pentru copii va putea fi funcțională. Sunt destul de sceptic în ceea ce privește folosirea întregii pârtii. Așa cum am observat anii trecuți, vremea nu ne-a lăsat să folosim întreaga pârtie. Totuși, două-trei săptămâni, pârtia pentru copii a funcționat. Să sperăm că va funcționa și iarna aceasta. Dacă vremea va permite, vom deschide și pârtia mare”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Pârtia de schi Cocoş, obiectiv pe care vechea administrație din Primăria Bistriţa l-a construit cu bani obținuți dintr-un credit bancar, a funcționat în sezonul de iarnă 2020 – 2021 aproximativ 30 de zile, fiind vândute circa 5.500 de cartele pentru utilizarea instalației de tip teleschi. Cele mai multe cartele au fost cumpărate de copii cu vârsta între 6 şi 13 ani (1.230), urmaţi de adulţi (1.079), tineri cu vârsta între 14 şi 18 ani (389) şi pensionari (324). De asemenea, s-a putut schia şi în nocturnă, pentru cei care au ales să schieze seara fiind vândute 2.466 de cartele.

În ceea ce privește tarifele, acestea au fost de 30 de lei/zi pentru un adult şi de 20 de lei/zi pentru copii, tineri şi seniori. După ora 18:00 s-a adăugat un tarif suplimentar de 20 de lei pentru toate categoriile de persoane care au ales să schieze în nocturnă.

Față de alți ani, în sezonul 2020 – 2021 a fost deschisă doar pârtia mică, în lungime de 300 de metri și dotată cu instalație de tip teleschi.