Prioritatea USR în noua sesiune parlamentară: ”Primarii și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin!”

 -  -  12574



 

 

”Justiție, economie și reformă electorală, sunt cele trei domenii prioritare pentru parlamentarii USR în noua sesiune parlamentară care a început pe data de 1 septembrie”, spune deputatul Cristina Iurișniți, care mai afirmă că parlamentarii USR vor lupta pentru respectarea cu strictețe a procedurilor parlamentare și schimbarea agendei publice cu ”chestiuni de care sunt interesați toți românii, nu doar politicienii corupți și găștile de infractori”.

Potrivit deputatului de Bistrița-Năsăud, ”una dintre prioritățile USR pentru această sesiune parlamentară este modificarea legii alegerilor locale, pentru ca primarii și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin. Această modalitate de alegere a reprezentanților comunităților locale reprezintă garanția că vom putea destructura baronizarea administrațiilor locale pusă la cale și desăvârșită de PSD”.

USR a anunțat că în domeniul justiției, va susține abrogarea legii recursului compensatoriu, desființarea Comisiei Iordache care nu a avut nicio ședință anul acesta, transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneția în legile justiției și desființarea Secției speciale. De asemenea, organizarea referendumului Fără Penali și modificarea Constituției pentru a interzice persoanelor condamnate penal definitiv să mai ocupe funcții publice rămâne prioritatea USR.

De asemenea, în domeniul economiei, USR va propune desființarea pensiilor speciale, respingerea OUG 114, respingerea OUG 79 precum și înființarea unei comisii de anchetă cu privire la gaura din buget.

În domeniul reformei electorale, USR va susține schimbarea legislației pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, reprezentarea corectă a diasporei în Parlament, scăderea pragurilor electorale pentru intrarea în Parlament, scăderea numărului de semnături necesare candidaților pentru funcții alese, transparentizarea finanțării partidelor politice.

12 bookmark
0 notes
299 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.