Profesorii vor fi în grevă de avertisment miercuri, între 11:00 și 13:00. Peste 70% dintre cadrele didactice vor grevă generală

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra miercuri în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care nu vor avea loc cursuri. Anunțul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă comună, de preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţională Sindicală „Alma Mater”. Potrivit liderilor organizațiilor sindicale, dacă nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, această formă de protest ar putea fi urmată de o grevă generală care ar urma … Continuă lectura Profesorii vor fi în grevă de avertisment miercuri, între 11:00 și 13:00. Peste 70% dintre cadrele didactice vor grevă generală