Profitul TeraPlast a crescut cu 41% în primele nouă luni ale anului

Grupul TeraPlast a continuat să evolueze competitiv și dinamic în trimestrul III, în ciuda  climatului plin de provocări și a incertitudinii în accentuare a mediului de business față de intervalele anterioare. Cifra de afaceri la nivel de Grup a avut o evoluție robustă, iar la nouă luni a înregistrat o creștere de 46% față de rezultatele retratate din perioada similară a anului precedent, la peste 451 de milioane de lei. Profitul operațional a avansat cu 37% până la nivelul de 50,5 milioane de lei. În același timp, profitul net a atins nivelul de 43,3 milioane de lei, un progres semnificativ de 41%, performanță care reflectă atât creșterile de volum, cât și eficientizarea activității.

Chiar și într-un mediu complex, caracterizat de multe condiționări exterioare, Grupul TeraPlast a reușit performanță că după primele trei trimestre ale anului să depășească rezultatele înregistrate pe întreg exercițiul financiar 2020, comparație care ține seama de redimensionarea grupului, în urmă vânzării diviziilor de produse din oțel și profile de tâmplărie. Astfel, cifra de afaceri este mai mare la nouă luni cu 14% față de tot anul 2020, iar EBITDA prezintă un avans de 18% față de întreg anul 2020.

„Având după 9 luni din 2021 o creștere cu 46% a cifrei de afaceri și o majorare cu 41% a profitului net, probabil ne vom situa din nou printre performerii dinamicii rezultatelor financiare ale companiilor din cadrul indicelui principal al bursei de valori – BET”,  a menționat Lucian Anghel, membru al Consiliului de Administrație TeraPlast.

„Suntem în etapele finale de punere în funcțiune a fabricii de ambalaje biodegradabile. Este o linie de business în care vedem un mare potențial de creștere și care, în același timp, alături de segmentul de reciclare, reprezintă angajamentul nostru pentru economia sustenabilă și conservarea resurselor. Fabrică devine operațională în următoarele săptămâni. Ne bucurăm că în ciuda tuturor provocărilor majore aferente perioadei prin care trecem reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect foarte complex, neavând deviații mari de la graficul inițial. EBITDA din segmentul ambalaje, nou apărut în grup, a fost afectată de aceste mici întârzieri, dar și de cheltuielile pe care le-a implicat operaționalizarea acestui proiect major. Cu toate acestea, suntem convinși că investițiile realizate vor da rezultate promițătoare pe termen mediu și lung în acest domeniu al ambalajelor biodegradabile în care dorim să devenim unul dintre jucătorii majori la nivelul Europei Centrale și de Est”, a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

La nouă luni, EBITDA continuă să prezinte o evoluție ascendentă raportat la perioada similară din 2020, cu o creștere de 32%. Marja EBITDA, situată la 14,3%, arată continuă îmbunătățire, cu toate că în trimestrul trei s-a remarcat o încetinire a ritmului. Incertitudinea din piață și costurile substanțial majorate la materii prime au reprezentat factori adversi și o frână în accelerarea performanțelor. Grupul s-a adaptat pentru a amortiza sau anula diverse șocuri care domină în acest moment piață de materii prime, atât din perspectiva prețului, cât și a disponibilității. În același timp, au cântărit în rezultatele consolidate ale Grupului cheltuieli legate de implementarea noilor investiții. Până la 30 septembrie 2021, TeraPlast a achitat investiții de 83 de milioane de lei care, în urmă operaționalizării proiectelor, vor avea impact asupra rezultatelor financiare în trimestrele viitoare. Totodată, managementul analizează permanent noi oportunități de dezvoltare prin investiții sau operațiuni M&A care să genereze creștere pe termen lung pentru grup pe segmentul ambalajelor flexibile și nu numai.

În ansamblu, ne-am păstrat trendul ascendent și menținem un ritm de creștere în procente cu două cifre, chiar și pe fondul unor condiții de piață mai puțîn propice față de trimestrele anterioare. Decalarea unor proiecte de infrastructură, inclusiv întârzierile în recalcularea devizelor în funcție de noile costuri ale materiilor prime sau cu forță de muncă s-au propagat pe verticală pe piață construcțiilor, către toți furnizorii și toate companiile care activează în domeniul nostru”, a adăugat Ioana Birta.

Climatul macroeconomic este dominat de incertitudini pe mai multe etaje (costurile materilor prime, prețurile la energie, politicile publice, lanțurile de aprovizionare supuse stresului), iar pe cale de consecință întreg mediul de business suportă riscuri pe termen scurt și mediu.

Linia de business Instalații și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

  • A fost principala generatoare a cifrei de afaceri la nivel de Grup, cu două treimi din rezultatul consolidat: 300 milioane de lei. Avansul în trimestrul trei a încetinit, iar la nouă luni progresul este de 30%.
  • EBITDA s-a situat la aproape 42 de milioane de lei cu o marja ușor sub media grupului: 13,9%
  • Rezultatele au fost influențate de costurile materiilor prime și de o modificare a cererii într-o piață aflată în căutarea unui nou trend. Au fost observate perturbări în principal din cauza perioadei prelungite de implementare a indexării prețurilor materialelor de construcții în contractele de achiziții publice aflate în derulare și din cauza necorelarii standardelor de cost la licitațiile deschise/lansate în această perioada cu noile realități ale pieței.

Linia de business Granule (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

  • Include Granulele rigide și plastifiate din PVC, dar și granulele reciclate.
  • Linia de business cu performanțe în accelerare inclusiv față de trimestrele anterioare
  • Cifra de afaceri a atins 108 milioane de lei și arată o dublare față de aceeași perioada a anului trecut. EBITDA a avut o evoluție similară, cu o creștere de 75%.  
  • Creșterea fost susținută și de vânzarea de granule reciclate.

Linia de business Ferestre și uși (TeraGlass)

·         Marja EBITDA pentru această linie de business s-a îmbunătățit față de primele două trimestre din 2021.

  • Creșterea EBITDA la nouă luni este de 115% față de același interval din 2020.

·         TeraGlass continuă să se concentreze atât pe piață externa, cât și pe cea interna.

Linia de business Ambalaje flexibile (TeraBio Pack)

  • Cifra de afaceri a atins 10,8 milioane de lei
  • Este linia de business nouă în cadrul Grupului. Va cunoaște o creștere semnificativă începând cu anul 2022 în urmă operaționalizării investiției de 12 milioane de euro în TeraBio Pack.
  • Performanțele liniei de business au fost afectate în trimestrul trei de unele întârzieri la operaționalizarea fabricii de folii biodegradabile.
  • Segmentul cuprinde business-urile de folii din polietilenă preluate de la Somplast și Brikston, care necesită o eficientizare a operațiunilor, inclusiv prin construcția unei noi infrastructuri de producție.

Evenimente recente

·         În cadrul majorării de capital social operate pe 30 septembrie, actionarii TeraPlast au primit o acțiune gratuită pentru fiecare 4 acțiuni deținute.

·         Titlurile TeraPlast (TRP) au fost promovate, din 20 septembrie, în indicii FTSE Russell pentru Piețe Emergente, în indicii Small Cap, respectiv All Cap, ceea ce a adus în acționariat unele dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume

·         TeraPlast a preluat producția de folii din polietilenă de la Brikston Construction Solutions, prin care este completat portofoliul de ambalaje flexibile al Grupului. 

·         În ultimele 6 luni, TeraPlast s-a situat în top 3 companii din BET, raportat la indicatorii volum tranzacționat, număr de tranzacții și evoluția prețului.

Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SĂ este listată la Bursă de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut notă maximă, 10, pentru al doilea an consecutiv.