Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

FOTO: Cornel Ciocan

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (2 – 15 mai), care arată că regimul termic va oscila în perioada următoare şi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mare.

Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”media maximelor termice va fi în creștere până în jurul datei de 6 mai, când va atinge 20 de grade, apoi va începe să scadă, astfel că în 11 mai, aceasta va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade. În intervalul următor se va încălzi, iar în ultimele zile, media maximelor va avea variații între 20 și 23 de grade. Media minimelor termice va fi de 3…4 grade în prima dimineață, se va situa în jurul a 7 grade în intervalul 7 – 10 mai, în 11 mai va fi cu 2…3 grade mai scăzută, iar în zilele rămase va fi în creștere, pentru ca la finalul perioadei de prognoză să revină la 6…8 grade. Până în data de 3 mai, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi se vor semnala averse aproape zilnic”.

La munte, ”pe tot parcursul intervalului de prognoză, în general, media maximelor termice va avea
variații între 7 și 12 grade, iar a minimelor între 1 și 4 grade. Vor fi averse zilnic, pe suprafețe mici, apoi pe arii relativ extinse”.