Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (13 – 26 iunie), care arată că valorile termice vor fi în creştere la nivelul întregii ţări, dar probabilitatea pentru averse se va menţine ridicată.

Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”până în data de 20 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 23…24 de grade, spre 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de anticipație, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 30 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 13…14 grade. Probabilitatea pentru averse se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie”.

La munte, ”până la mijlocul intervalului, valorile termice vor avea o tendință de ușoară creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 14 de grade, spre 22 de grade, iar cea a minimelor de la 5 la 12 grade. În restul intervalului, vor fi doar variații termice ușoare, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 21 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 11…12 grade. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie”.