Prognoza meteorologică până pe 18 octombrie: Valorile termice vor oscila și vor fi ploi pe arii restrânse, dar însemnate cantitativ

 -  -  949





Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (până pe 18 octombrie), care arată că valorile termice vor oscila. De asemenea, vor fi ploi pe arii restrânse, dar însemnate cantitativ.

Astfel, conform prognozei, în Transilvania, ”pâna în data de 9 octombrie, maximele termice vor fi în scădere, de la medii de 26…28 de grade, spre 17 grade. Apoi, între 9 și 12 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere, iar media acestora va ajunge la 22…23 de grade. În a doua săptămână, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 18 grade. Minimele termice vor fi în scădere de la medii de 13…14 grade la începutul intervalului, spre 5 grade, în data de 10 octombrie. Între 10 și 13 octombrie, minimele termice vor fi în creștere spre valori, în medie, de 8 grade, apoi vor scădea ușor și treptat până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni spre 6 grade”.

Vor fi ploi în intervalul 5–8 octombrie, pe arii restrânse însemnate cantitativ. După data de 13 octombrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi din nou în creștere.

La munte, ”temperaturile maxime vor fi în scădere până în data de 8 octombrie, de la medii de 19 grade, spre 9…10 grade. Până în data de 12 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere, iar media va ajunge la 15 grade. În a doua săptămână, maximele termice vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la medii de 11 grade la începutul intervalului, spre 2 grade, în jurul datei de 9 octombrie. Între 9 și 13 octombrie, minimele termice vor fi în creștere spre valori, în medie, de 7 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, spre 4 grade. Va ploua în intervalul 5–8 octombrie, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. După data de 13 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor, iar la altitudini mari vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”.

0 notes
74 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *