Proiect de peste un milion de euro pentru extinderea sistemului de management al traficului din Bistrița

Primăria Bistrița și-a propus să solicite finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta Fond Local, pentru un proiect care vizează extinderea sistemului de management al traficului din municipiu, investiția fiind estimată la peste un milion de euro.

Consiliul Local al municipiului Bistrița și-a dat deja acordul pentru acest proiect, urmând ca municipalitatea să îl depună în vederea obținerii de finanțare.

Proiectul ‘Extindere sistem de management al traficului în municipiul Bistrița’ are ca scop îmbunătățirea capacității administrației publice de a gestiona traficul la nivel local, precum și creșterea atractivității serviciilor de transport public local în detrimentul autovehiculului personal. În cadrul implementării proiectului, se vor achiziționa echipamente care permit interoperabilitatea cu sistemul de management al traficului care va fi implementat prin cele două proiecte aflate în curs de execuție prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 – Linia Verde și Reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului – cu rolul de a-l completa”, se arată în documentația aprobată de Consiliul Local Bistrița.

În ultimii 20 de ani, în Bistrița s-a renunțat treptat la intersecțiile semaforizate, acestea fiind înlocuite cu sensuri giratorii.

La nivelul municipiului, 23 de sensuri giratorii sunt folosite pentru dirijarea circulației. Singura intersecție semaforizată din oraș este Bulevardul Decebal – strada Cuza Vodă, dar, potrivit Primăriei Bistrița, și aceasta va fi modificată prin proiectul de reconfigurare a axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului. Intervenția presupune amenajarea unui pasaj pietonal și păstrarea semaforizării pentru autovehicule și biciclete, precum și introducerea pe Bulevardul Decebal a componentelor care permit prioritizarea mijloacelor de transport public. Un caz aparte de semaforizare la nivelul orașului este pe strada Parcului, unde semaforul este utilizat pentru a permite circulația în dublu sens pe o stradă cu o singură bandă.

În municipiu, semaforizarea se folosește pentru a crește siguranța în timpul deplasării pietonilor, fiind semaforizate 22 de treceri de pietoni. Cele mai multe se află în zonele sud-vest – nord-est (DN17) și în zona centrală, în vecinătatea școlilor sau a altor puncte de interes.

De asemenea, prin cele două proiecte aflate în curs de implementate prin POR 2014-2020, respectiv Linia Verde și Reconfigurarea străzilor Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, sistemul de management al traficului va fi extins. Sunt prevăzute amenajarea centrului de control al traficului și achiziția software-urilor corespunzătoare, dotarea infrastructurii pentru asigurarea priorității de trecere pentru mijloacele de transport public, precum și creșterea numărului de treceri de pietoni semaforizate. Proiectele vor conduce la siguranță sporită și la creșterea atractivității transportului public și a deplasărilor active.

”Însă, proiectele aflate în curs de implementate vizează doar anumite artere din oraș și asigură posibilitatea de a prioritiza transportul public în intersecție doar pe acestea, astfel că se evidențiază necesitatea extinderii sistemului de monitorizare a traficului la nivelul tuturor intersecțiilor în care circulația este dirijată prin girații, aflate pe traseele de transport public local, precum și introducerea de dotări suplimentare pentru trecerile de pietoni semaforizate care să permită prioritizarea transportului public. Semaforizarea suplimentară este introdusă înainte de intrarea în sensul giratoriu și va funcționa exclusiv pentru asigurarea priorității de trecere pentru transportul public, în cazul în care vehiculul este în întârziere față de programul de transport. Astfel, în intersecțiile selectate va fi necesară și montarea pe carosabil a senzorilor care recunosc vehiculele de transport public. În afară de momentele în care se acordă prioritate transportului public, circulația rămâne dirijată prin sensul giratoriu”, se mai arată în documentație.

Pentru extinderea sistemului inteligent de prioritizare a transportului public, sunt necesare următoarele:

  • introducerea semaforizării pentru autovehicule, pietoni și bicicliști în apropierea sensurilor giratorii;
  • montarea senzorilor inteligenți care pot comunica / recunoaște vehiculele de transport public;
  • dotarea vehiculelor de transport public cu senzori care comunică cu cei instalați pe carosabil;
  • introducerea dotărilor suplimentare pentru trecerile de pietoni semaforizate, astfel încât să permită acordarea priorității autobuzelor / microbuzelor;
  • extinderea dotărilor centrului de comandă și asigurarea software-urilor necesare, altele decât cele achiziționate în cele 2 proiecte aflate în curs de implementare.

Cele două proiecte realizate prin POR prevăd și modernizarea carosabilului și/sau remodelarea profilului transversal pe străzile selectare, creșterea numărului de treceri de pietoni semaforizate și introducerea semaforizări pentru deplasări cu bicicleta, amenajarea stațiilor de transport public și dotarea lor cu echipamente de informare în timp real. Proiectul Liniei Verzi include chiar și achiziția a 10 autobuze electrice.

În ceea ce privește managementul traficului, după implementarea acestor proiecte, la nivelul municipiului vor funcționa următoarele componente ale sistemului:

  • Sistem de management al traficului, inclusiv subsistem de control al traficului și subsistem de amenajare a Centrului de Comandă și Control;
  • Sistem de management al transportului public, inclusiv subsistem de prioritizare a vehiculelor la treceri de pietoni / intersecții;
  • Sistem de informare călători, inclusiv subsistemul de monitorizare stații și informare călători și subsistemul de comunicații;
  • Sistem de supraveghere video CCTV.

De asemenea, municipalitatea a mai propus, în cadrul procesului de actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bistrița, încă două proiecte pentru promovarea transportului public, proiecte ce vor beneficia de avantajele extinderii sistemului de prioritizaere a transportului public prin intersecții. Este vorba despre proiectul „JuniorBus”, care prevede achiziția de microbuze electrice pentru transportul de elevi (10 microbuze) și un alt proiect care prevede achiziția de material rulant electric pentru traseele de mobilitate urbană (20 autobuze) – etapa 1.

One comment

  1. Managementul traficului urban se referă răspunsul la solutii pentru rezolvarea problemelor de mobilitate cu care se confruntă orice aglomerare urbană, aceea de a avea un trafic fluid, prin implementarea unor măsuri care să protejeze mediul și să fie eficiente din perspectiva costurilor.
    Există două categorii de măsuri pentru rezolvarea optimă a managementului de trafic urban:

    1) Modificări de infrastructură rutieră foarte costisitoare și producătoare de blocaje în trafic severe înainte de a produce efecte pozitive;
    2) Implementarea unui sistem propriuzis de management integrat al traficului și al transportului public.
    Asadar, managementul traficului urban presupune în primul rând , actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. In cazul concret al orasului Bistrita , primul lucru ar fi inchiderea inelului central de circulatie pentru centru istoric, inel alcătuit din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si apoi construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Pe de alta parte, pentru descongestionarea circulatiei din oras ar fi nevoie de mai multe „coridoare” de legatură intre Viisoara si Unirea. In acest sens, inainte de a se interveni cu lucrări pe străzile circulate trebuie luată in considerare cu prioritate amenajarea de noi rute cum ar fi traseul numit „Linia Albastră” intre Sărata si Unirea, pe malul stâng al râului Bistrita. De asemenea, merită atentie si solutia sugerată de primarul Ioan Turc prin care propunea amenajarea unui drum de viteză, pe lângă calea ferată, între Viisoara şi Unirea.
    Abia pe urma se poate trece la proiectarea si implementarea unui sistem integrat de management al traficului. Acesta constă în mai multe subsisteme independente, interconectate la nivel funcțional printr-o rețea de comunicații urbane. Cu toate că subsistemele sunt independente, acestea sunt integrate prin interfețe de interconectare la nivel central, într-un Centru de Control, permițând astfel gestionarea integrată a întregului sistem de management al traficului.