Proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale, pe masa consilierilor locali. Liberalii consideră că ”nu este corect față de cetățenii municipiului Bistrița!”

Primăria municipiului Bistrita propune indexarea impozitelor şi taxelor locale, datorate de persoanele fizice şi juridice pentru anul 2020, cu rata inflaţiei – 4,6 %, subiect prezentat de Ziar de Bistrița AICI.

Proiectul de hotărâre urmează să fie dezbătut într-o ședință a Consiliului Local Bistrița de joi, 25 aprilie. Însă, consilierii liberali spun că se vor opune acestui proiect de hotărâre, afirmând că indexarea taxelor și impozitelor locale cu rata inflației nu este o procedură obligatorie.

”Din punct de vedere legal, taxele și impozitele se pot indexa odată cu rata inflației, dar acest lucru NU este obligatoriu, ci este la decizia administrației locale, in conformitate art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, însă, soluția găsită de dvs este una care afectează direct bugetul fiecărui cetățean”, susține consilierul Diana Morar.

Liberalii sunt de părere că o astfel de decizie de a majora taxele și impozitele locale nu este una corectă și consideră că este o măsură ”disperată”. ”Nu este corect față de cetățenii municipiului Bistrița să creștem impozitele și taxele și considerăm că ar trebui să găsim metode de încurajare a mediului economic local. Noi, consilierii PNL susținem o eficientizare a cheltuielilor publice și ne opunem vehement acestui dezmăț pe bani publici. Dezaprobăm aceste soluții pe care le-ați găsit în disperare de cauza pentru a genera cheltuieli inutile precum pârtia de schi. O administratie inteligenta găsea soluții de eficientizare a cheltuielilor publice, nicidecum nu promova un astfel de proiect, prevalându-se de creșterea inflației cauzate de proasta guvernare a partidului propriu”, mai arată Diana Morar.

Prin majoarea taxelor și impozitelor, Primăria Bistrița adună 650.000 de lei la bugetul local!

Potrivit unui studiu de impact, în urma indexării taxelor și impozitelor locale cu rata inflației ar rezulta circa 650.000 de lei în plus la bugetul local. ”Suficienți bani care sa se mai îngroape in pârtia de schi, prin achiziția de instalații de ski lift suplimentare in suma totala de 650.000 lei aprobată luna trecută de majoritatea PSD-ALDE din consiliul local. Eficientă? Zero!”, mai consideră Diana Morar.

Consilierul municipal este de părere că primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, alături de consilierii PSD din Consiliul Local încearcă ”să manipuleze cetățenii atunci când afirmă că există proiecte de dezvoltare a orașului. De fapt, Bistrița are cel mai slab buget din ultimii 10 ani. În același timp, salariile funcționarilor publici sunt cele mai mari. Investițiile sunt sub orice critică și orașul va bate pasul pe loc în următorii ani. Referitor la proiectele europene cu care vă lăudați, vă reamintesc faptul că nici măcar licitațiile nu au început și e posibi ca nici în 4 ani de-acum înainte să nu fie finalizate. Pe final de mandat, proiectele cu care v-ați lăudat în 2016 sunt departe de a fi implementate”, a mai precizat Diana Morar. 

UPDATE: Proiectul de majorare a taxeor și impozitelor a trecut cu votul majorității PSD – ALDE. Taxele și impoztele majorate se vor aplica începând cu anul 2020.

One comment

  1. Iata ce spune art.491 din Codul fiscal!
    „ART. 491
    Indexarea impozitelor şi taxelor locale
    (1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”
    Deci este imperativ,nu optional! Sa mai citeasca d-na jurista si consilier Morar!