Promisiuni de 100.000 de euro din bani europeni pentru Tinerii Fermieri!

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Sorin Roșu-Mareș, a fost prezent în platoul redacției Ziar de Bistrița și a prezentat o serie de programe de finanțare pentru agricultori. Roșu Mareș a candidat al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) la funcția de primar al municipiului Bistrița.

Programul dedicat Tinerilor Fermieri va crește de la 40.0000 de euro, la 100.000 de euro!

„Până în momentul de față sunt aprobate foarte multe proiecte, prin măsura 6.1.3, pentru tinerii fermieri. Sunt proiecte care sunt depuse de fermieri, nu le accesează toată lumea fiind vorba de condițiile de eligibilitate. 40.000 de eruo nerambursabili, dar mai sunt și alte măsuri unde se vine și cu partea de co-finanțare, unde se ajungepână la 2 milioane de euro”.

„Va crește cuantumul acestei alocări, în exercițiul financiar 2021 – 2027. ” – a declarat Roșu Mareș. După finaizarea Planului Multianual, acesta va fi depus spre aprobare către Comisia Europeană. Modificările propuse se referă la creșterea plafonului de finanțare nerambursabilă, prin măsura 6.1.3, instalarea Tânărului Fermier!

Crescătorii de animale pot sta liniștiți! Subvențiile se vor acorda în continuare!

Odată cu apariția acestei pandemii, la nivelul Comisiei Europene s-a dat posibilitatea ca statele membre să utilizeze o parte din fondurile europene pe care le au ele la dispoziție pentru a ajuta fermierii care au intrat și ei în această luptă cu COVID-ul.

Atunci există posibilitatea să aloci ajutoare de stat într-o anumită limită, până la 100.000 de euro, firmelor/exploatațiilor agricole/fermelor care au suferit de pe urma acestei pandemii. Dar aici sunt câteva delimitări.

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu fermierii și cu asociații, am ajuns la concluzia că aceste ajutoare de stat trebuie despărțite în două: între 5 și 90 de capete de bovine, în acest caz suma fiind de 7.000 de euro, și peste 90 de bovine, caz în care se poate accesa ajutorul de stat până la 100.000 de euro”, a explicat Sorin Roșu-Mareș.

Secretarul de stat Sorin Roșu-Mareș: Veste bună pentru apicultori!

Secretarul de stat Sorin Roșu Mareș a dat o veste bună apicultorilor care au suferit pierderi de pe urma fenomenelor hidrometeorologice din acest an. MADR a început să facă plata ajutorului de minimis din sectorul aplicol, în valoare de 25 de lei/familie de albine.

”A început acordarea ajutorului de stat pentru familii de albine, în cuantum de 25 de lei pentru fiecare familie de albine. Și în acest an, apicultorii au avut de suferit nu doar datorită COVID-ului, ci și din cauza condițiilor meteo. (…) E un ajutor nesperat pentru apicultori, pentru că ei nu se așteptau la acest proiect. Și anul trecut s-a dat un astfel de ajutor pentru că au fost condiții deosebite în ceea ce privește recolta în sectorul apicol”, a declarat Sorin Roșu-Mareș în emisiunea moderată de jurnalistul Cosmin Botezat.

Ajutorul de minimis de 25 de lei/familia de albine se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

La nivel național, apicultorii se plâng că anul 2020 este cel mai slab an din punct de vedere al producţiei de miere, producătorii reuşind să obţină cantităţi mici de miere.

În aceeași emisiune, secretarul de stat Sorin Roșu-Mareș a vorbit și despre subvențiile acordate fermierilor afectați și ei în contextul pandemiei de coronavirus.

Ce zice Roșu Mareș de sistemul de IRIGAȚII!

Totodată, secretarul de stat a vorbit și despre sistemul de irigații.

Avem o problemă extrem de mare cu schimbările climatice, motiv pentru care este nevoie de o strategie nu doar pentru irigații, ci pentru utilizarea durabilă a apei. Trebuie să găsim toate sursele care pot fi utilizate pentru a avea apă pentru agricultură și chiar și zootehnie, astfel încât să nu stricăm echilibrul mediului. Planul Național de Irigații trebuie implementat până în anul 2023, conform unei legi care a fost adoptată în Parlament și prin care era alocat un miliard de euro pentru irigații. Se continuă aceste lucrări, dar se continuă pe partea de sud a țării, sud-vest, sud-est, în special acum când s-a instalat o secetă pedologică în Dobrogea și în sud. Pe Programul de reziliență se dorește să avem la dispoziție 650 de milioane de euro pentru a reabilita acest sistem de irigații și pentru a introduce această strategie de utiliare durabilă a apei pentru agricultură prin fondurile europene. Acesta se încadrează pe exercițiul financiar 2021 – 2027, doar acolo mai sunt bani în momentul de față”, a adăugat Sorin Roșu – Mareș.

Secretarul de stat a precizat să județul Bistrița-Năsăud nu este prins în acest plan care prevede reabilitarea sistemelor de irigații, dar ar putea fi prins în următorul exercițiu financiar 2021 – 2027.

Sorin Mareș a jucat la 2 capete: cu ministrul Daea (PSD) și cu ministrul Oros (PNL)

ministrul oros ziar de bistrita

Sorin Roșu-Mareș a avut ocazia să lucreze atât cu fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, cât și cu actualul ministru – Adrian Oros. În acest context, secretarul de stat a fost întrebat pe care dintre cei doi demnitari îl preferă, însă a refuzat să ofere un răspuns în acest sens, afirmând că nu este de datoria sa să caracterizeze activitatea unui ministru și nici să facă alegeri în acest sens. Cu toate acestea, Sorin Roșu-Mareș a adăugat că a colaborat foarte bine atât cu Petre Daea, cât și cu Adrian Oros.

Sorin Roșu-Mareș este și candidat al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) la funcția de primar al municipiului Bistrița.

Citiți și: