Protopop Alexandru Vidican: ”Să nu-i dăm uitării și să le prelungim dragostea prin cea mai scurtă rugăciune: ”În veci pomenirea lor”!”

”An de an, cerul coboară pe pământ și stelele se amestecă printre lumânări și flori, udate de lacrimile dorului după cei plecați la Domnul. Așa ne-au învățat strămoșii, să nu-i dăm uitării și să le prelungim dragostea prin cea mai scurtă rugăciune: ”în veci pomenirea lor” care este o punte și o scară către sufletele lor. Fiecare luminiță deasupra mormintelor este un petic de cer și un suflet de mamă, iar noi, copiii de altadată iubiți și iertați întotdeauna ca o ectenie de ”iara și iara”. Făcându-ne vreme de-a depăna amintiri din caierul vremurilor trecute, ne simțim ca la ”masa tăcerii” a lui Brâncuși trecând pe sub ”poarta sărutului” sințindu-ne obrajii mângăiați de sărutul mamei și apoi prin rugăciunile rostite, le înălțăm sufletele pe ”coloana infinitului” spre cer cu dorința ca în veci să fie pomenirea lor” este mesajul protopopului Alexandru Vidican, de Luminație.

1 Noiembrie este ziua în care oamenii își îndreaptă gândurile, mai mult ca de obicei, înspre cei dragi, care au trecut în neființă. Numită și Ziua Morților, Ziua Tuturor Sfinților, Luminația sau Luminațiile, 1 Noiembrie este marcată în mai multe țări din lume. În această zi există obiceiul de a merge în cimitir, de a duce flori și coronițe, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților.

Cu câteva zile înainte, credincioșii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori și lumânări în cimitir. Se aprind lumânări și candele pentru sufletele celor decedați, astfel că cimitirele se transformă în adevărate oaze de lumină, datorită miilor de lumânări aprinse în memoria celor trecuți în veșnicie. 

În această zi, oamenii dau de pomană în memoria morților. În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie și se dau copiilor.

Legendele populare mai spun că în noaptea de 1 Noiembrie, porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei decedați vin sa îi viziteze pe cei vii.