PSD a contestat în instanţă decizia Guvernului de a închide magazinele după ora 18:00

Partidul Social Democrat a depus vineri, 2 aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere în anulare, împotriva deciziei Guvernului de a închide magazinele după ora 18:00.

Într-un comunicat de presă, PSD precizează că principala obiecţie împotriva acestei măsuri este că „în elaborarea HG 348 nu s-a avut în vedere, în nici un fel, o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact, din care să rezulte informaţii relevante privind impactul măsurilor preconizate asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Având în vedere că prin această decizie sunt afectate atât interesele agenţilor economici, cât şi ale cetăţenilor, Guvernul avea obligaţia să motiveze temeinic, cu dovezi ştiinţifice, că măsura are într-adevăr un impact pozitiv în combaterea pandemiei, care să justifice restrângerea drepturilor fundamentale”, se mai arată în comunicatul de presă al PSD.

De asemenea, PSD consideră că Guvernul nu a respectat obligaţiile privind transparenţa decizională.