PSD: Preşedintele Iohannis poate pune capăt imediat crizei politice prin solicitarea demisiei premierului Cîţu

 -  -  987


PSD consideră că soluţia cea mai rapidă de încetare a crizei politice şi guvernamentale este ca preşedintele Klaus Iohannis să îşi exercite rolul constituţional de mediator şi să solicite demisia urgentă a prim-ministrului Florin Cîţu.

O astfel de intervenţie din partea preşedintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Social democrații susțin că este ”inacceptabil ca economia României să fie paralizată, iar cetăţenii să se afunde în sărăcie din cauza unei singure persoane, care se încăpăţânează să se agaţe de funcţia de şef al Guvernului”.

”Preşedintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de eşecul “Guvernului Său”, întrucât a girat personal numirea lui Cîţu în funcţia de premier şi a agreat participarea USR-PLUS la guvernare, alături de PNL şi UDMR, într-o Coaliţie a Pierzătorilor în alegeri. Toate aceste partide sunt vinovate în egală măsură de catastrofa economică şi socială pe care o vedem în prezent în România. Prin urmare, preşedintele Iohannis are obligaţia să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîţu, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, în cel mai scurt timp”, mai arată PSD.

0 notes
112 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *