FOTO/VIDEO: Puternic incendiu în Poiana Ilvei

Pompierii din Bistrița-Năsăud intervin în acest moment pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe raza localității Poiana Ilvei, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări.

În primă fază, la fața locului au fost direcționate două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă doua echipaje de pompieri de la Secția de Pompieri Năsăud, respectiv un echipaj de pompieri voluntari cu o autospecială de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Măgura Ilvei.

”Primele echipaje ajunse la locul indicat au găsit un imobil cu etaj, cuprins de incendiu generalizat, cu risc de extindere la imobilele învecinate”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în plină desfășurare.

ACTUALIZARE

Intervenția pompierilor s-a încheiat, incendiul fiind lichidat in limitele găsite înainte ca flăcările sa se extindă la imobilele învecinate.

Flăcările se manifestau violent și amenințau sa se extindă la vecinătăți. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate șase echipaje de pompieri militari de la subunitățile din Sângeorz-Băi și Năsăud, respectiv un echipaj de pompieri voluntari de la SVSU Măgura Ilvei. Pompierii militari au evacuat trei butelii din zona de risc pentru evitarea producerii unei deflagrații. De asemenea, 4 bovine și 4 porcine au fost evacuate din adăposturi pentru animale”, a precizat Marius Rus.

Intervenția a durat aproximativ 2 ore, interval în care echipajele de intervenție, cu mobilizarea masiva a sătenilor, au limitat propagarea și localizat și lichidat focarele. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 600 mp.

Doi adulți și un minor au suferit atacuri de panică, dar nu s-a impus transportul acesteia la spital.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spatii închise.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud