Radu Moldovan a fost învățat să dea diplome tuturor! Așa își face imagine de băiat-bun! Ultima șmecherie: a inventat premiul SPECIAL, care se acordă anumitor personalități din județ!

Operațiunea de acordare de diplome inutile continuă la nivelul Consiliului Județean!  Președintele Consiliului Județean a organizat a IV- ediție în care a premiat cetățenii de onoare ai județului, desemnați pe criterii relative: acei cetățeni care, prin activitatea desfăşurată, şi-au adus o contribuţie deosebită la promovarea prestigiului judeţului Bistriţa-Năsăud în plan naţional şi internaţional. – conform HCJ nr. 143/2013.

Președintele Consiliului Județean a înființat premiul de cetățean de onoare al județului  și totodată o gală de decernare a acestor premii, la care participă invitați aleși pe sprânceană, personaje cu influență pe diferite domenii. Oricine poate face propuneri pentru acordarea acestui titlu onorific, dar într-un final totul se decide printr-o hotărâre de Cons. Județean!

Radu Moldovan acordă diplome asistenților maternali, secretarilor de comună care se pensionează, oamenilor de partid care au afaceri în diverse domenii, militarilor, SRI-știlor, profesorilor, politicienilor, artiștilor plastici, veteranilor de război. Președintele CJ punctează pe mai multe domenii și folosește orice prilej pentru a acorda diplome și premii inventate!

Radu Moldovan a inventat titlul de cetățean de onoare al județului și a inventat diplomele de excelență iar anual, organizează la Metropolis un chef unde se-mpart aceste premii fără valoare.

Ultima șmecherie: Radu Moldovan a inventat premiul SPECIAL al județului!

Radu Moldovan a inițiat un proiect de hotărâre prin care se inventează PREMIUL SPECIAL al județului. În acest sens, se aduc modificări la proiectul de hotărâre prvind titlurile de excelență, cetățenii de onoare ai județului, proiect existent deja (inventat tot de Radu Moldovan).

„Consiliul Județean poate hotărî cu respectarea sumei, acordarea unui premiu SPECIAL unor persoane sau organizații care prin activitatea lor au contribuit la promovarea valorior județului Bistrița – Năsăud.” – după cum se arată în proiectul de hotărâre.

–  premiul de excelență al județului pentru întreaga activitate, acordat personalităților care au avut realizări remarcabile de-a lungul carierei desfășurate în județ. Acest premiu exista, dar cadrul de acordare a fost înlesnit, prin modificări aduse.

Proiectul a fost inițiat de președintele Consiliului Județean și va fi supus la vot în plenul ședinței ordinare din 23 august.

Aceste diplome inutile se acordă pe criterii relative, inventate de o comisie din cadrul instituției. Este o modalitate de auto-promoare a celui care le acordă și speculează orgoliul de moment al celui premiat, care este aplaudat la scenă deschisă de diverși invitați, după care servește o masă copioasă într-un cadru select.

Gala de EXCELENȚĂ de la Metropolis – o altă șmecherie de propagandă!

Președintele Consiliului Județean excelează în acte de populism și acordă premii celor mai “marcante” figuri ale județului. Primesc laude și diplome afaceriști, sportivi sau artiști. personaje și oferă distincții de recunoștință… în numele județului, chipurile…

Panoul președinților!

Președinții de Consiliu Județean au fost puși la vedere, pe holurile instituției și au fost premiați de actualul șef al instituției. Vasile Negrușeri a fost sărit de la panoul de onoare, gafă pe care Moldovan și-a asumat-o, dar deocamdată NU a completat pleiada vicepreședinților de la panou. Liviu Rusu a lipsit de la inaugurarea panoului de la intrarea în instituție.

Diplome pentru funcționarii cu greutate!

Din ciclul diplome de onoare, în 2014, președintele CJ a mulțumit pentru serviciul adus în slujba județului celor 3 pensionari, Redl, Tiniș și Orțan. Arhitectul-șef a fost premiat pentru perioada în care s-a “jertfit” pentru județul nostru. Aceeași rețetă: speech-uri și laude, plus poză de final și hârtia înrămată.

Diplome pentru băieții „din servicii”  !

Extrem de abil, Radu Molodvan a premiat tot ce se poate premia la categoria instituții militarizate. Astfel, s-au acordat titluri onorifice și diplome de excelență unor oameni din structuri, aflați în retragere, dar și în plină activitate Au primit DIPLOME de EXCELENȚĂ:

Colonel Gheorghe Oltean a primit diplomă de excelență în semn de recunoaștere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism, la conducerea Direcției Județene de Informații Bistrița-Năsăud și pentru deosebita colaborare avută cu instituția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Serviciul de Transmisiuni Speciale – Colonel rez. Virgil Petri – în semn de recunoaștere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism, la conducerea Structurii Teritoriale ”Probleme Speciale” și pentru deosebita colaborare avută cu instituția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Radu Moldovan l-a premiat pe Octavian Harșian, un om cu greutate în perioada comunismului și un om respectat de garda veche, mai ales. Octavian Harșian a primit o diplomă de excelență în semn de recunoaştere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism și pentru contribuția adusă la dezvoltarea agriculturii și viticulturii din județul Bistrița-Năsăud.

Cetățeni de onoare al județului: Iugan, cel mai mare tăietor de lemne!

Propunerea “Iugan cetățean de onoare al județului” a venit din partea lui Vasile Bar, directorul Camerei de Comerț, cel care anual oferă o serie de diplome TUTUROR membrilor participanți la cheful anual al oamenilor de afaceri.

Șmecherie PSD-istă: băgatul în seamă pe bază de diplome inutile!

Diplomele inventate de PSD au valoare NULĂ, NU sunt relevante, ba dimpotrivă sunt acordate unor personaje contestate la nivelul opiniei publice!

Din 2014, dețin titlul de cetățean de onoare al județului:

– Ioan Birişiu – președintele Asociației Veteranilor de Război BN,
– Marcel Lupşe, (artistului plastic)
– prof. univ. dr. Liviu Maior,
– prof. univ. dr. Heinrich Schnatmann,
– Lucian Sănmărtean
– dr. ing. Georg Lecca.

În 2015 au primit această distincție din partea Consiliului Județean:
– Emanoil Viciu – fost director Terplast
– Gabriela Szabo , ateltă, fost ministru în guvernarea Ponta
– directorul general al SC RAAL SA Bistriţa, Paul-Adrian Ilieş,
– plutonierul-major Vasile Zbâncă de la Batalionul 405 Sprijin Logistic “Năsăud”, grav rănit în Afganistan în 2010, când şi-a pierdut ambele picioare,
– prof. univ. dr. Pompei Cocean,
– artistul plastic Miron Duca.

2016:

Emil Iugan – cel mai mare tăietor de lemne al județului!

Adrian Crișan,  pentru ”meritele deosebite, rezultatele de excepție și promovarea județului în țară și străinătate”.

Andreea Iulia Grad, propusă de Inspectoratul Școlar Județean, primește titlul pentru ”rezultatele de excepție obținute în anii 2013-2016 la Universitatea Paris Sorbona, ca șefă de promoție, și pentru promovarea imaginii județului în țară și străinătate”.

Dumitru Protase, propus de Complexul Muzeal, primește titlul pentru ”activitatea dedicată cercetării și educației, pentru valoroasele studii în domeniul istoriei și arheologiei și pentru promovarea imaginii județului”.

Cleopatra Dana Lorințiu, recomandată de CJC și BJBN, primește titlu pentru ”impresionanta activitate în domeniul scrisului, atașamentul față de valorile culturale românești și pentru promovarea imaginii județului”.

În 2017 devin cetățeni de ONOARE:

– Anuța Cătună (atletă),

– Dorel Goia (afacerist),

– Alexandrina Vasilichi ( studentă eminentă),

– Virgil-Ovidiu Pop (general de Brigadă)

– Ioan Lumperdean, prof. universitar!

Acordarea Titlului de “Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud” conferă titularului următoarele drepturi:

a) de a lua cuvântul în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, la
dezbaterile materialelor care privesc comunitatea;
b) de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului
Judeţean Bistrița-Năsăud;
c) accesul gratuit în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud;
d) accesul gratuit la spectacolele organizate de Centrul Judeţean pentru Cultură
Bistrița-Năsăud.

Nominalizările se realizează pe criterii relative și în unele cazuri cetățenii de onoare ai județului NU au recunoaștere pe plan național sau sunt personaje contestate.

Se laudă-ntre ei: Radu Moldovan e cetățean de onoare al Becleanului, Crețu are diplomă inutilă de cel mai bun primar din țară, Marinescu are carte la comandă, plătită din banii județului!

Fostul președinte al Consiliului Județean are de astăzi o carte despre activitatea sa profesională. ”Trecutul mai aproape de noi. Omagiu profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani” este titlul cărții publicate din banii județului. La acest volum au colaborat Alexandru Gavrilaș, Dan Lucian Vaida, Adrian Onofreiu, George G. Marinescu.

Primarul Ovidiu Crețu a primit și el o diploma A4 care îl atestă ca fiind cel mai bun primar din țară. Este un titlu cu scop precis și mesaj simplu. Nicu Moldovan defilează de mai mulți ani cu acest titlu îndoielnic, acordat de un juriu al unei firme private, care premiază primari pe criterii și reguli încropite de ei.

Distincțiile au fost acordate într-un cadru suspect de restrâns, de o revistă condusă de un P.S.D-ist și titlul este folosit ca material de propagandă. În fapt, Primăria Bistrița a bifat câteva căsuțe cu proiecte implementate încă de-acum 8 ani, într-o interpretare subiectivă.

Diplome penibile de „cel mai votat primar” a primit Paul Știr primarul din Căianul Mic.

25 de ani de la înființarea Consiliului Județean – alt motiv de dat diplome!

La Centrul Cultural Dacia s-au aniversat 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean. La eveniment au fost chemați ex-președinții de Consiliu Județean, toți vicepreședinții instituției, consilierii județeni din perioada 1992 – 2017, directori ai deconcentratelor dar și patroni ai companiilor de prestigiu din Bistrița. Din staff-ul premierului Sorin Grindeanu a făcut parte ministrul Transporturilor Răzvan Cuc , fostul vice-premier Vasile Dâncu și fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

PSD-ul împarte diplome!

Nici Vasile Moldovan n-a fost mai breaz, ca primar! L-a făcut cetățean de onoare al municipiului pe Miron Mitrea fost ministru PSD, condamnat pentru luare de MITĂ!

Primăria Bistrița are o LISTĂ de cetățeni de onoare ai orașului, printre care se află și Miron Mitrea (fost ministru PSD, condamnat pentru luare de MITĂ , Georgiu Gingăraș, Crin Antonescu (foști ministri al Sportului), Liviu Maior (profesor universitar, un istoric român, ministru al învățământului între 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000, ambasador al României în Canada.

Ovidiu Crețu are și el o gală de excelență și în luna decembrie sunt premiați elevi, profesori, artiști, sportivi. În paralel, Radu Moldovan și-a făcut un sistem de premiat separat de cel al Primăriei Bistrița și a încropit o Hotărâre de Consiliu Județean, a bugetat activitatea și selectează personaje care să primească aplauze și o diplomă de excelență din partea instituției.

CLICK să vedeți lista cetățenilor de onoare ai Bistriței!

După ce au dus în derizoriu ideea de EXCELENȚĂ pe domeniu, acum au inventat premiul SPECIAL al județului!

Penibili de-a dreptul cu șmecherii de-astea ieftine: cu premii de excelență, premii speciale distincții, plachete și medalii! Astfel de distincții se acordă funcționarilor pensionari, secretarilor de comună, militarilor pensionați, asistenților maternali, sportivilor, artiștilor, afaceriștilor… tuturor categoriilor sociale, la grămadă pe criterii stabilite de o comisie oarecare, formată din funcționari ai Consiliului Județean!

Premiul SPECIAL al județului se va inventa în urma aprobării propunerii lui Radu Moldovan și cu siguranță se va acorda unui personaj ochit din vreme de PSD! Oricum, diplomele oferite sunt simbolice dar faptul că personajele contestate sunt amestecate cu personalități care au rezultate „pe bune” în domeniul lor de activitate… este destul de ciudat și există riscul ducerii în derizoriu prin acordarea de astfel de distincții…

CLICK să vedeți proiectul de hotărâre prin care se înființează premiul SPECIAL al județului!