Radu Moldovan: ”Bistrița este un dezastru acum! Văd o administrație locală care ne explică cât de proaste sunt proiectele PSD, dar care nu a atras un cent în ultimii trei ani!”

Prezent joi seara la Conferința de alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate Bistrița, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a arătat nemulțumit de modul în care este administrat municipiul Bistrița în prezent.

În discursul său, Radu Moldovan a afirmat că actuala conducere a orașului se laudă cu proiecte de pe vremea când Primăria Bistrița era condusă de un social democrat.

O să fiu criticat din nou că fac ceea ce nu trebuie să fac. Am calități și lipsuri și cea mai mare lipsă a mea e că nu știu să mint și nici să mă prefac. De obicei spun ceea ce cred, ceea ce gândesc, dar nu am pretenția că sunt deținător al adevărului absolut. Am văzut o administrație locală care ne explică cât de prost este PSD-ul, cât de proaste sunt proiectele PSD, dar care nu a atras un cent în ultimii trei ani și care toată ziua se fotografiază cu proiectele PSD-ului. Păi să ne hotărâm. Dacă sunt așa de proaste, de ce te asociezi cu ele? Eu nu fac atacuri la persoană, nu critic pe nimeni, dar nici nu pot să accept la infinit că noi suntem cei mai răi, cei mai nenorociți, cei care ar trebui să dispară de pe fața pământului. Dacă ar fi să ne uităm înapoi în istorie, cu ciumații ăștia roșii s-a intrat în NATO, cu ăștia s-a intrat în Uniunea Europeană, cu ăștia s-au ridicat vizele, au crescut salariile și pensiile, s-au făcut drumuri și cu ăștia se dezvoltă România. Când sunt ciumații roșii la guvernare sunt bani pentru toate, când sunt ceilalți nu sunt bani de nimic, numai pentru ei”, a spus Emil Radu Moldovan.

Radu Moldovan vrea Primăria Bistrița la PSD!

Liderul PSD Bistrița-Năsăud a adăugat că, în opinia sa, cuvântul care definește acum Bistrița este ”dezastru” și le-a cerut colegilor săi din organizația municipală a partidului să construiască o echipă puternică pentru alegerile locale din 2024.

Cu prietenie, cu mult respect, vă adresez rugămintea să construiți o echipă care să fie o alternativă reală, cu un portofoliu de proiecte real, care să aducă acest burg minunat – Bistrița – acolo unde îi este locul, nu în dezastrul în care este acum. Ni se tot spune că nu avem ce face pentru că așa se dezvoltă un oraș. Da, se pot dezvolta frumos, pe rând, nu alandala toate deodată. Se poate dezvolta, dar să ne mai lase și să trăim în perioada dezvoltării. Nu va fi simplu, vă anunț de pe acum. Nu va fi simplu deloc”, a mai precizat Moldovan.

Bogdan Ivan președinte la Județ! Radu Moldovan îl susține!

În ceea ce privește Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și candidatul PSD la funcția de președinte al acestei instituții, Moldovan a reconfirmat că îl susține în continuare pe Bogdan Ivan pentru o candidatură și că acesta are sprijinul tuturor primarilor PSD din județ.

Sper ca Bogdan să aibă capacitatea să se ridice la nivelul unei asemenea candidaturi. Eu sunt foarte optimist, am foarte încredere în el. Spre deosebire de mine care în 2012 abia știam cum se ajunge la biroul președintelui, el a stat 9 ani alături de mine. Cred că știe ce are de făcut. Sigur că urmează – așa e practica la PSD – să facem toate evaluările necesare, dar eu astăzi nu văd un alt candidat care să aibă toată pregătirea necesară și toată determinarea lui Bogdan pentru a putea continua să ducă județul acesta înainte, pe drumul dezvoltării. Sigur, politica și administrația sunt un joc de echipă. Nu putem face altfel lucrurile decât împreună. Trebuie să ne așezăm cu toții la masă, să găsim cele mai bune soluții și să venim în fața oamenilor cu cele mai bune variante”, a adăugat Emil Radu Moldovan.

Moldovan vrea atitudine! Mesaj către PSD-iști: „spuneți realitățile, nu altceva!”

De asemenea, în contextul viitoarelor alegeri, liderul PSD Bistrița-Năsăud le-a cerut social democraților să prezinte în mod public proiectele realizate în ultimii ani.

Vă provoc să spunem realitățile. Vă provoc pe toți, femei și bărbați, să nu mai tăceți și să spuneți realitățile, nu altceva. M-am săturat de minciună și ipocrizie. Atât eu, cât și colegii mei primari, parlamentari, consilieri locali, oriunde am fost ne-am străduit să facem performanță și am arătat că, atunci când îți iubești comunitatea, semenii și când ești dispus la sacrificiu maxim, poți să ai și realizări. (…) E extrem de frustrant să vezi oameni care nu au făcut nimic în viața lor, dar care tot dau lecții, să vezi nenorociți care au intrat în politică doar pentru parvenire și care ne dau nouă lecții de moralitate și de corectitudine, dar care au nenorocit România. Nu mai trebuie să tăcem. Trebuie să le arătăm adevărul“, a mai completat președintele PSD Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *