Radu Moldovan: ”Problema drogurilor a devenit prioritate zero în România”

”Problema drogurilor a devenit prioritate zero în România”, spune președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care afirmă că este nevoie de ”o dezbatere publică amplă, transparentă şi serioasă” pe această temă. 

Fiecare dintre noi, alături de instituțiile statului, trebuie să înțelegem că problema drogurilor a devenit prioritate zero în România. (…) Dacă o să vă uitaţi pe statistici, dar nu pe cele ale agențiilor care nu fac nimic să înregistreze ceva, ci pe cele ale unităţilor de primiri urgenţe sau pe cele ale spitalelor de psihiatrie, o să vă cruciţi, o să vă prindeţi de cap. Lucrurile au devenit extrem de periculoase și cel mai rău lucru este că toate substanţele, de toate categoriile, lasă la peste o treime dintre ei sechele care nu pot fi vindecate niciodată. Înţeleg că sunt tot felul de otrăvuri de şobolani, tot felul de substanţe, nu mă pricep, dar am început să citesc și să mă documentez. Am avut discuţii cu doctorul Pintea (n.r. – Lucian Pintea – medicul șef al Serviciului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița legist), am cumpărat un aparat. La Poliţie, există alte aparate de testare. Vom face tot ce ţine de noi, dar în momentul de faţă este nevoie de o dezbatere publică amplă, transparentă şi serioasă să punem stop acestui flagel care nenorocește viitorul acestei ţări. Copii nevinovaţi, tineri nevinovaţi, care dintr-o greşeală, într-un moment de neatenţie, îşi nenorocesc viaţa. Statul român are această obligaţie, ca prin toate instituţiile lui, să stopeze acest flagel. Eu mă bucur că de aici, de la Bistriţa, în urma unei discuţii provocate de colegii mei de la Partidul Național Liberal din Consiliul Județean, s-a inflamat cam toată ţara şi încet-încet s-a ajuns la această dezbatere”, a spus Radu Moldovan la conferința de alegeri a TSD Bistrița-Năsăud.

El i-a felicitat pe deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan pentru că fac demersuri pentru a modifica legislația în așa fel încât să existe măsuri concrete de intervenție în astfel de cazuri.

”Îmi doresc să avem o dezbatere foarte serioasă ca să ii sprijinim pe cei doi deputați şi pe ceilalţi parlamentari care vor susține acest proiect de lege și să fie îmbunătăţit. Ne dorim să avem o lege care să permită instituţiilor de forţă ale statului să îşi facă datoria. Astăzi, chiar dacă sunt acuzate aceste instituiții, de cele mai multe ori nu au pârghiile necesare pentru a putea lua măsuri. Trebuie să înţelegem cu toții că situaţia e complicată şi trebuie să luăm măsuri”, a adăugat Moldovan.

Sursa citată a explicat că scopul principal al proiectului de lege propus de deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan nu este acela de a testa copiii, deși se va întâmpla și acest lucru.

Cei care fac foarte mulţi bani din asta nu vor sta deoparte. Deja au reușit să ducă discuţia legată de lege în derizoriu. Deja foarte multă lume dezbate că această lege a fost făcută pentru a controla şi a testa copiii. Fals! Nu că nu se va întâmpla şi asta, dar nu acesta este scopul. Scopul este să ajungem la sursă, adică la traficant şi la dealer, acela este scopul. (…) Nu este o lege împotriva tinerilor sau a oamenilor. Este o lege pentru oameni şi trebuie să spunem cu voce tare lucrul acesta: nu este făcută pentru a controla sau testa tineri. Îi controlăm şi testăm pe toţi cei care arată suspiciuni că ar face aşa ceva, indiferent despre cine e vorba”, a menționat președintele PSD Bistrița-Năsăud.

Reamintim că deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan se numără printre inițiatorii unui proiect de lege care să permită controale inopinate și teste antidrog în școli, universități și la festivaluri, cu scopul de a stopa fenomenul privind consumul de droguri în rândul tinerilor.

VIDEO: Bogdan Ivan (PSD), despre inițiativa privind combaterea consumului de droguri. ”Nu e destul doar să vorbim despre acest flagel. Noi am decis să luăm taurul de coarne”