Rata şomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud scade de la o lună la alta. Tot mai mulţi bistriţeni reuşesc să îşi găsească un loc de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud anunţă că rata şomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud, înregistrată la sfârşitul lunii aprilie, în valoarea de 2,68 la sută, a scăzut faţă de luna martie. Astfel, aceasta este mai mică cu 0,23 de puncte procentuale faţă de cea din luna martie.

Din totalul de 3.544 şomeri înregistraţi în luna aprilie, 1.637 sunt şomeri indemnizaţi, iar 1907 sunt şomeri neindemnizaţi. Numărul de şomeri care provin din sectorul privat este de 3.498 persoane.

Faţă de începutul anului 2018, respectiv luna ianuarie (rata şomajului în luna ianuarie 2018 de 3,10%), rata şomajului a scăzut cu 0,42 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 378 persoane. Comparativ cu perioada similară a anului trecut (rata şomajului în luna aprilie 2017 de 3,60%), rata şomajului a scăzut cu 0,92 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 621 persoane” a declarat directorul executiv al AJOFM B-N, Otilia Râpan.

Scăderea ratei şomajului s-a datorat aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare şi încadrării în muncă a şomerilor.