Reabilitarea străzii Gorunului, scoasă la licitație după doi ani de când drumul a fost afectat de o alunecare de teren

 

 

Primăria Bistrița alocă peste 1 MILION de lei pe reabilitarea străzii Gorunului!

Luna aceasta se împlinesc doi ani de când strada Gorunului din municipiul Bistrița a fost afectată de o alunecare de teren.  La acea vreme, taluzul străzii a cedat producându-se prăbușirea lui pe o lungime de circa 30 m. Subiectul a fost prezentat de Ziar de Bistrița AICI.

În toată această perioadă de doi ani, autoritățile locale au făcut studii și expertize tehnice, care au stabilit că alunecarea de teren s-a produs ca urmare a ”intervenției în rambleul existent, în aval de stradă, prin construcția de case de locuit” și nu din vina constructorului (lucrările privind amenajarea străzii Gorunului au făcut parte din proiectul ”Amenajare drum comunal 8C Bistrița – Slătinița” și au fost executate în anul 2014 de către  S.C. Frasinul S.R.L.). Astfel că, deși strada este încă în garanție, alunecarea de teren nu se datorează lucrărilor executate de constructor, municipalitatea urmând să suporte din bugetul local costurile reabilitării străzii

După ce toate etapele pentru reabilitarea străzii au fost parcurse integral, Primăria Bistrița a lansat și procedura de achiziție publică pentru partea de proiectare, dar și pentru cea de execuție a lucrărilor de reabilitare, astfel încât pe strada Gorunului să se poată circula din nou în condiții normale.

Licitația a fost lansată în Sistemul Public de Achiziții Publice la data de 5 noiembrie, iar companiile interesate să excute lucrările de reabilitare pot depune oferte până pe 25 noiembrie. Valoarea estimată a contractului este de un milion de lei, iar termenul de finalizare este de 4 luni, din care una pentru proiectare și 3 pentru execuția lucrărilor.

Potrivit caietului de sarcini, lucrările vor consta în consolidarea taluzului străzii prin realizarea unui zid de sprijin. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de refacere a semnalizării rutiere și se va amplasa parapet de siguranță pe zidul nou construit.

Strada Gorunului face parte din rețeaua stradală a municipiului Bistrița și asigură accesul din DN 17C spre strada Ulmului și strada Valea Rusului.