Rezultate negative în aproape 90 la sută din numărul total de teste COVID-19 efectuate în laboratorul de la SJU Bistrița

Aproape 90 la sută din probele prelevate de la persoane suspecte de COVID-19 și prelucrate în laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița au avut rezultate negative, potrivit informațiilor comunicate, joi, de autoritățile județene.

În perioada 22 aprilie – 13 mai, în laboratorul de biologie moleculară RT-PCR al Spitalului Județean de Urgență Bistrița au fost efectuate 1.355 de teste. Dintre acestea, 1.147 au fost negative, 117 pozitive și 91 incerte.

În plus, în laboratorul SJU Bistrița se lucrează acum în două ture, iar capacitatea de testare va crește, asta pentru că unității medicale i-au fost alocate fonduri pentru a achiziționa încă un extractor automat. Este vorba despre suma de 535.000 de lei, alocată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la nivel județean, teste COVID-19 se efectuează și în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. În acest laborator, până la data de 9 mai, au fost efectuate 624 de teste, din care 546 negative, 70 pozitive și 8 neconcludente.

În Bistrița-Năsăud au fost confirmate 280 de cazuri de COVID-19, circa 60 la sută dintre persoane diagnosticate cu această boală fiind declarate vindecate. Totodată, în județ au fost înregistrate și 21 de decese.