Risc ridicat de avalanșă în zona montană înaltă a județului Bistrița-Năsăud

Salvamontiștii din Bistrița-Năsăud avertizează amatorii de drumeții pe munte și pe cei care preferă să schieze în afara pârtiilor special amenajate că în zona montană a județului există risc foarte mare de producere a unor avalanșe.

Printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Serviciul Public Salvamont Bistriţa-Năsăud a precizat că a emis o alertă cu privire la posibilitatea producerii unor avalanşe în zona montană înaltă a judeţului.

”Având în vedere încălzirea din ultima perioada, riscul de producere a avalanșelor în zona montană înaltă a județului este unul foarte ridicat. Serviciul Public Județean Salvamont recomandă practicanților de schi de tură și free ride prudență și evitarea pe cât posibil a zonelor cu risc crescut”, a transmis Serviciul Public Salvamont Bistriţa-Năsăud, pe Facebook.

Alerta a fost emisă atât pentru Munţii Călimani, cât şi pentru Rodnei şi Ţibleş, stratul de zăpadă în zona montană înaltă a județului fiind unul consistent.