Robert Sighiartău, despre guvernarea PSD-ALDE, bazată pe consum și prezentată ca un real succes: „Este o politică iresponsabilă, populistă, socialistă, care va avea viaţă scurtă! Politica iresponsabilă a Guvernului duce economia într-o direcție greșită! ”

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău consideră că investiţiile şi exporturile îşi continuă trendul de scădere, negativ, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, deputatul liberal mai arată că, în acest an, construcţiile au avut un impact negativ la creşterea PIB (-0,2%), ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 4,6%. 

“Specialiştii avertizează mereu că o prăbuşire a sectorului construcţiilor e urmată de o criză economică, pe care nu şi-o doreşte nimeni, dar dacă deciziile proaste vor continua, prin tăierea banilor pentru investiţii, lucrurile se pot înrăutăţi. Sectorul imobiliar e în scădere de mai multe luni. Construcţiile au avut un impact negativ la creşterea PIB (-0,2%), ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 4,6%.

“Specialiştii avertizează mereu că o prăbuşire a sectorului construcţiilor e urmată de o criză economică, pe care nu şi-o doreşte nimeni, dar dacă deciziile proaste vor continua, prin tăierea banilor pentru investiţii, lucrurile se pot înrăutăţi. Sectorul imobiliar e în scădere de mai multe luni.

Creşterea economică livrată ca un mare succes al guvernării PSD-ALDE se bazează, în cea mai mare măsură, pe consumul gospodăriilor. Nici acest indicator nu ne bucură, fiindcă produsele achiziţionate sunt realizate din importuri într-un procent foarte mare. Cu alte cuvinte, cererea noastră de produse alimentează economiile altor ţări”, transmite Robert Sighiartău într-un comunicat de presă.

Tăierea banilor pentru administraţiile locale a avut ca efect încetinirea dezvoltării oraşelor , mai spune acesta.

Secretarul general al PNL mai arată că, atât Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), cât şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au revizuit deja în scădere creşterea economică pentru anul 2018, ultimele date fiind nefavorabile economiei noastre.

“Actuala guvernare sacrifică viitorul pe termen mediu, prin alocarea resurselor către cheltuieli şi asistenţă socială, susţinute prin împrumuturi deja foarte scumpe. Este o politică iresponsabilă, populistă, socialistă, care va avea viaţă scurtă. Din nefericire, plătim cu toţii amatorismul şi reaua credinţă a acestor guvernanţi vremelnici” a transmis deputatul Robert Sighiartău într-un comunicat de presă.