Robert Sighiartău, impresionat de modul în care Gheorghe Flutur a modernizat Spitalul Județean Suceava, cu investiții de 50 de MILIOANE de euro!

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău susține că Spitalul Județean Suceava se află în topul calității serviciilor medicale!

Peste 50 de milioane de euro s-au investit în ultimul deceniu în Spitalul Județean. Consiliul Județean a finanțat cu circa 40% lucrările de reabilitare în fiecare an. În 2018, Comisia Europeană a decontat lucrări de 12 milioane de euro, iar în 2019 se vor deconta peste 20 de milioane de euro. Spitalul deservește astăzi întreaga zonă de Nord-Est a țării” – Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

„Toate clădirile spitalului și cele 29 de secții au fost modernizate. S-a construit un corp nou de clădire pentru tratament ambulatoriu de specialitate. Au fost achiziționate echipamente și aparatură medicală de înaltă performanță. Anul acesta va fi construit un heliport pe terasa superioară a spitalului. Alte 8 milioane de euro vor fi investite pentru noi spații destinate chirurgiei plastice și tratamentului arsurilor grave.

Calitatea actului medical a crescut semnificativ. La nivel ambulatoriu, numărul pacienților deserviți a crescut de la 47.000 de pacienți/an în 2009 la 250.000 în 2018; s-a dublat numărul operațiilor din blocurile operatorii; au fost angajați 128 de noi medici în specializări deficitare.” – a postat Sighiartău.