Robert Sighiartău (PNL): Supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată!

Supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată, spune deputatul PNL Robert Sighiartău.

”Rămân consecvent, taxarea introdusă de Guvern la presiunea PSD este o nedreptate. Am propus și am obținut eliminarea supraimpozitarii contractelor de muncă part-time în 2019 pentru că această supraimpozitare îi afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români. Apoi, PSD a impus reintroducerea ei. Orice argumente ar aduce PSD-ul, ele pălesc în față unui adevăr simplu și evident: da, evaziunea este o boală a sistemului, dar nu vindeci boala, omorând pacientul. Este nevoie de bani la buget. Dar trebuie găsite alte soluții, care să nu crească doar povara celor mai nevoiași”, a precizat Robert Sighiartău într-o postare pe o rețea de socializare.

Deputatul PNL a adăugat: ”Viziunea obtuză a stângii românești este de a lupta cu întreprinzătorii, în numele unei ideologii învechite, care condamnă burghezia, ca sursă a tuturor relelor. Burghezia nu mai există, domnilor. Suntem în secolul XXI. Dar știți ce există și vă prefaceți că nu vedeți? Corporațiile multinaționale care evită plata profitului în România. Nu, mai bine, veniți domniile voastre cu soluții de creștere a bugetului pe spinarea multinaționalelor, și nu a românilor amărâți, angajați part-time? Nu, mai bine, faceți cu adevărat ceva constructiv, în interes național, decât să stricați și puținul pe care am reușit eu, sau alții, să-l facem pentru țara asta?”. 

Liberalul bistrițean consideră că decizia de a impune, din nou, creșterea impozitului pentru contractele de muncă part-time contravine valorilor PNL și interesului românilor.

”Eliminarea acestor taxe a fost un pas crucial în promovarea aranjamentelor de muncă flexibile și a creșterii oportunităților de angajare pentru români. Decizia de a impune din nou aceste taxe a dus la pierderi de locuri de muncă și dificultăți economice pentru multe familii. Guvernul trebuie să promoveze politici care să susțină creșterea economică și libertatea individuală. Impunerea unei impozitări excesive a contractelor de muncă part-time subminează aceste valori și contravine esenței partidului nostru”, a mai spus deputatul PNL.

Potrivit acestuia, în 2022 a mai existat o tentativa de a elimina suprataxarea contractelor-part time, dar aceasta a căzut la 15 voturi. Astfel că, în opinia liberalului, lupta trebuie să continue.

Și deputatul PNL Raluca Turcan a anunţat, luni, că a depus, împreună cu parlamentarii liberali, o iniţiativă legislativă prin care se renunţă la suprataxarea contractelor part-time.

”Sute de mii de oameni sunt afectaţi de prevederile actualei legi şi prin această iniţiativă situaţia lor se poate îndrepta, multe contracte de muncă vor fi scoase din economia subterană şi încasările la bugetul consolidat vor creşte, iar presiunea bugetară a asistenţei sociale va scădea. PNL consideră că munca trebuie încurajată şi nu suprataxată. (…) PNL pledează pentru un stat corect şi eficient, care respectă munca în cadru legal şi combate în forţă munca la negru. Modul în care sunt taxate în prezent contractele cu timp parţial creează o mare inechitate şi este o măsură profund injustă”, a declarat Raluca Turcan, la Parlament.

Potrivit acesteia, este o nedreptate să supra-taxezi un angajat care lucrează doar câteva ore pe zi, adăugând că, într-un stat care funcţionează corect, instituţiile de control trebuie să combată munca ”la negru”.