România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasul se dă înapoi cu o oră

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora de iarnă. Astfel, ora 4:00 devine ora 3:00, iar ziua de duminică va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, ora 4.00 devenind ora 3.00.

Ziua de 30 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de 29/30 octombrie 2022, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 30 octombrie 2022, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, arată CFR Călători.

Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă.

În România, până în anul 1997, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie. Începând cu anul 1998, potrivit unei ordonanțe de Guvern, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.