Run, Useriu, Run! Pentru o cauză nobilă, Tibi Useriu fuge 24 de ore încontinuu, de la Tihuța până-n Cluj! 215 kilometri, pe ploaie

useriuTibi Usheriu și-a propus să alerge 215 kilometri pentru o cauză nobilă! El susține Asociația Claudia Safta și prin gestul său vrea să contribuie cu fonduri din donații pentru susținerea tinerilor cu insuficiență renală cronică tratați prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal, îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”.

Sumele mobilizate vor constitui un fond de finanțare pentru acoperirea costurilor directe legate de tratamentele specifice, medicamente, transport și organizarea unei tabere anuale.

Înainte de MAREA PROVOCARE, Ușeriu a postat pe pagina de Facebook un mesaj emoționant:

“Aşteptarea se apropie de final, antrenamentele au fost multe şi dure, vremea a fost cât se poate de imprevizibilă, iar cu asfaltul nu sunt prea bun prieten. Nu am alergat niciodată peste 200 de kilometri fără oprire. Aşadar, mă aflu în faţa unei mari necunoscute. Mă aştept să aflu ceva nou despre mine însumi.

Recunosc, am emoţii. Presiunea e enormă. Sincer, abia aştept să ies mâine pe poarta Campusului Tăşuleasa Social şi să pornesc în alergare spre maratonul de la Cluj. Alaltăieri am dat o raită pe la poarta Stadionului Cluj Arena şi inima mi-a bătut mult mai repede.
În acest ultim mesaj, doresc să mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut până acum şi celor care mă vor însoţi pe biciclete de-a lungul acestui traseu dificil: Flaviu Olinca, Cristi Maxim si Stefan Antohi. La fel, maşinilor de asistenţă, celor care vor alerga alături de mine distanţe variabile şi tuturor celor care mă vor întâmpina pe drum în diverse localităţi. Le mulţumesc şi celor care mă vor aştepta pe Cluj Arena şi organizatorilor maratonului.

Mai ales, le mulţumesc tinerilor cu insuficienţă renală cronică de la Asociaţia Claudia Safta pentru cauza cărora alerg şi care şi-au propus să mă aştepte la sosire, precum şi celor care deja au donat bani pentru ei. Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc şi celor care mă susţin material în această aventură: Tăşuleasa Social, QUANTUM Sport şi Fundaţia RomaniaOne.

Sper din inimă să nu dezamăgesc pe nimeni. “

Tibi Useriu a plecat din Pasul Tihuta, de la Tășuleasa Social în data de 18 aprilie, la ora 10:00. A trecut prin Bistrita, la ora 13:30, prin Beclean în jurul orei 19:00, în Dej la ora 23:00, Gherla (pe centura) pe la ora 02:00 (19 aprilie), OMV Apahida la 06:00 si la Cluj Arena va sosi în jurul orei 09:00, unde va participa la Maratonul Internațional Cluj Napoca.