S-a aprobat înființarea unei comisii care să efectueze verificări în blocurile ANL din Bistrița. Cine va face parte din această comisie

 -  -  1070


La nivelul Primăriei Bistrița va fi înființată o comisie care va efectua verificări în blocurile ANL din municipiu, după ce Consiliul Local Bistrița a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.

Proiectul a fost adoptat în ultima ședință ordinară a Consiliului Local Bistrița, desfășurată la data de 25 martie. Forma inițială a proiectului – prin care se propunea ca din comisie să facă parte patru consilieri locali – a fost modificată, viceprimarul Călin Stan fiind cel care a propus ca din comisie să facă parte cinci membri – trei consilieri locali, un reprezentant din cadrul Direcției de Patrimoniu a Primăriei Bistrița și un polițist local.

Tot viceprimarul Călin Stan i-a nominalizat și pe cei care vor face parte din comisie, propunerea sa fiind adoptată de colegii din Consiliul Local Bistrița.

Astfel, din comisie vor face parte consilierii Silvia Galben, Daniela Maria Hudrea și Nicolae Pavelean, precum și Sorin Bistrițeanu din cadrul Direcției de Patrimoniu și Ioan Prislopan din cadrul Poliției Locale.

Proiectul a fost adoptat cu 15 voturi ”Pentru”. Niciun consilier nu a votat împotriva proiectului, dar 5 s-au abținut de la vot.

Potrivit Primăriei Bistrița, înființarea unei astfel de comisii este necesară deoarece administrația locală a primit informații potrivit cărora ar exista situații în care chiriașii din blocurile ANL le-ar fi subînchiriat altor persoane.

În municipiul Bistriţa, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, au fost construite un număr de 773 locuinţe, dintre care 249 au fost vândute titularilor contractelor de închiriere, în vreme ce alte 524 au rămas în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa, acestea fiind situate în 19 blocuri. 

0 notes
195 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *