S-a emis acordul de mediu pentru reabilitarea celui mai lung drum județean din Bistrița-Năsăud – DJ 151

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a emis acordul de mediu pentru proiectul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud care vizează reabilitarea Drumului Județean 151, în lungime de circa 77 de km. 

”Proiectul se desfășoară pe teritoriul a șase unități administrativ-teritoriale:  municipiul Bistrița, comuna Șintereag, comuna Șieu-Odorhei, comuna Lechința, comuna Sânmihaiu de Câmpie și comuna Budești. Punctul de origine al tronsonului DJ 151 propus modernizării se află la limita județelor Mureș cu Bistrița-Năsăud, km 45+810, iar punctul final se află în municipiul Bistrița km 126+736, fiind compus din două tronsoane distincte, separate de DN 17. Traseul urmat de DJ 151 unește localitățile Țagu, Budești-Fânațe, Budești, Zoreni, Sânmihaiu de Câmpie, Sângeorzu Nou, Vermeș, Lechința, Chiraleș, Șirioara, Coasta, Șieu Odorhei, Șintereag, Blăjenii de Jos, Blăjenii de Sus, Sigmir, Bistrița”, se arată în decizia de emitere a acordului de mediu.

Conform proiectului, este prevăzută modernizarea DJ 151 între km 45+810 – km. 126+736, în lungime de 76,88 km, partea carosabilă urmând să fie de 6 m.

”S-a păstrat traseul existent al drumului, lărgirea făcându-se pe ambele părți în funcție de limitele de proprietate existente. Acostamentele vor fi de 2×0,5-1,0 m. Pe zonele de intravilan, dar și pe zonele de extravilan unde limita de proprietate a permis, s-a propus amenajarea de trotuare și piste de cicliști. Lungimea totală a trotuarelor 26 595 m, iar a pistelor de cicliști de 33 003 m. Pentru scurgerea apelor se vor amenaja șanțuri, rigole, drenuri, canalizare pluvială în intravilan cu lungimea totală de 11 100 m. Pentru asigurarea continuității scurgerii apelor se vor amplasa poduri și podețe noi, unde este cazul, iar cele existente se vor decolmata. Se vor executa și lucrări de consolidare, vor fi amenajate căile de acces spre proprietăți, drumurile laterale, trecerile de pietoni și stațiile de autobuz. Pentru siguranța rutieră vor fi realizate marcaje rutiere și se vor amplasa indicatoare rutiere și borne kilometrice. De asemenea, sunt prevăzute: sistem de cântărire și urmărire a traficului, sistem automat de întreținere în stare optimă a suprafeței carosabile, 5 stații de încărcare auto rapidă, canalizare de cabluri subterane”, se mai arată în decizia emisă de APM Bistrița-Năsăud.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, preciza că se are în vedere reabilitarea părții carosabile cu mixtura asfaltică inovativă.

Am căutat cele mai bune soluții pentru reabilitarea acestui drum. Este vorba de aproximativ 77 de km, pentru care avem în vederea reabilitarea părții carosabile cu mixtura asfaltică inovativă și cu cel mai nou sistem privind siguranța circulației rutiere (marcaje și indicatoare inteligente, monitorizare trafic)”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Acesta a mai precizat că mixtura asfaltică inovativă va avea o durată de viață cu 50% mai mare față de un covor asfaltic convențional, precum și costuri de întreținere cu 30% mai mici, o rezistență mai mare la traficul greu și caracteristici îmbunătățite la temperaturi scăzute cât și la temperaturi ridicate – distanța de frânare mai scurtă cu 5-10%, zgomot de rulare mai mic.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud mizează pe obținerea unei finanțări din fonduri europene pe noul exercițiu financiar 2021 – 2027 pentru acest proiect.

One comment

  1. Felicitări D-nul Emil Radu Moldovan !Mulțumim pt tot ceea ce faceți pt judetul Bistrița Năsăud ! Încă 100 de ani in funcție !