S-a lansat licitația pentru reabilitarea și conservarea fostei clădiri a Tribunalului, de pe pietonalul Liviu Rebreanu. Investiția este de peste 7 milioane de lei

 

 

După ani de așteptări și proceduri, în cele din urmă o clădire monument istoric din muncipiul Bistrița va beneficia de lucrări de reabilitare, modernizare și conservare. Este vorba despre clădirea în care a funcționat în trecut Tribunalul Bistrița-Năsăud, imobil situat pe pietonalul Liviu Reabreanu. În urmă cu cinci ani, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a decis să transmită în administrarea Universității Tehnice din Cluj-Napoca această clădire, iar UTCN s-a obligat să o reabiliteze și să înfiinţeze un centru universitar la Bistriţa. Totul prinde contur și în aproximativ doi ani, dacă totul decurge normal, imobilul va avea cu totul altă înfățișare și utilitate.

 

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a lansat miercuri, 9 octombrie, procedura de licitație publică pentru proiectul ”Reabilitare, schimbare destinație în clădire de învățământ și conservare clădire monument istoric din Bistrița, Piața Centrală, nr. 29”, a cărui valoare estimată este de circa 7 milioane de lei. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operational Regional – POR 2014 – 2020.

Clădirea are o suprafață desfășurată de 2.777 mp, iar UTCN va utiliza acest imobil ca sediu pentru desfășurarea procesului de învățământ superior la Extensia Universitară Bistrița. În acest context, vor fi amenajate săli de curs, laboratoare, săli de seminar și cercuri științifice pentru pregătirea studenților.

Având în vedere progresul tehnologic și cerintele actuale, privind activitatea didactică, se impune refuncționalizarea clădirii în scopuri didactice, fiind necesare lucrări de compartimentare și adaptare a instalațiilor și dotărilor. În acest sens au fost alocate fondurile necesare achizitiei, prin accesarea de fonduri pe axa POR 10.3. Prin aceasta investiţie, se preconizează creşterea nivelului de pregătire şi performanţă a studenţilor, care îşi vor desfăşura actrivitatea în spatii adecvate, cu un grad mare de confort şi securitate, precum şi cu dotări de ultimă generaţie”, se arată în caietul de sarcini al licitației. .

După reabilitare, clădirea va avea o bibliotecă, două amfiteatre cu câte 140 de locuri fiecare și 18 săli de curs.

La parter va funcționa o bibliotecă și două laboratoare de Mașini Unelte și Robotică, la etajul I va fi un amfiteatru, săli de cursuri și laboratoare, iar la etajul al II-lea va fi încă un amfiteatru și săli de curs.

În ceea ce privește mansarda, aceasta nu este prinsă momentan în proiect, urmând ca aceasta să primească ulterior o utilitate. În plus, clădirea va fi dotată cu lift.

Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat anul trecut, subiectul fiind prezentat de Ziar de Bistrița la acea vreme:

Clădirea în care a funcționat Tribunalul Bistrița-Năsăud va fi reabilitată; investiția se ridică la peste 10 milioane de lei

One comment

  1. Da nu este mai bine sa dea aprobare Primaria sa se faca acolo un bloc P+10 ? Chiar si fara puz .