S-a simplificat modalitatea de înscriere a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a simplificat modalitatea de înscriere a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară. Principalele modificări vizează eliminarea unor acte din documentațiile cadastrale și vin ca urmare a dialogului permanent dintre ANCPI și partenerii săi (notari, persoane fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului). 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a modificat Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014. 

Astfel, noul act normativ prevede, în cazul cererilor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, reintroducerea referatului de completare care va cuprinde solicitările inspectorului de specialitate și/sau pe cele ale registratorului de carte funciară. Termenul de rezolvare a solicitărilor din referatul de completare este de cinci zile de la comunicarea documentului.

O altă modificare se referă la eliminarea obligației de a depune la documentația cadastrală extrasul de carte funciară.

Totodată, din documentația cadastrală poate lipsi, în anumite condiții, și procesul-verbal de vecinătate. Documentul nu va mai fi necesar dacă suprafața măsurată este mai mare cu până la 2% față de suprafața din acte sau cea înscrisă în cartea funciară. 

De asemenea, semnarea procesului-verbal de vecinătate nu mai este necesară în câteva situații:

  • pe latura împrejmuită;
  • în cazul în care pentru imobilul învecinat a fost semnat un proces verbal de vecinătate cu imobilul în cauză;
  • pe latura învecinată cu elemente stabile în timp (drumuri, canale, căi ferate etc.);
  • pe latura neîmprejmuită dacă limita corespunde cu limita imobilului vecin care este deja înscrisă în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
  • pentru imobilele cuprinse în planurile parcelare întocmite în sistem de coordonate Stereografic 1970, aflate în baza de date a oficiului teritorial.

Potrivit noilor prevederi, nesemnarea procesului-verbal de vecinătate nu împiedică înscrierea imobilului în sistemul integrat de cadastru și carte funciară sau actualizarea datelor acestuia. Astfel, în cazul în care vecinul nu se prezintă pentru a semna procesul verbal de vecinătate, proprietarul poate da o declarație notarială care va înlocui procesul verbal. Pe de altă parte, refuzul semnării procesului-verbal de vecinătate de către proprietarul imobilului vecin constituie motiv de respingere a cererii.

Ordinul privind modificarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr 346/29.04.2020.