Sala Polivalentă din Unirea, recepționată oficial; aceasta va găzdui ”Trofeul Carpați”

Sala Polivalentă din Unirea a parcurs toți pașii legali și a fost recepționată în mod oficial, la aproximativ o lună de când Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a inaugurat Complexul Sportiv amenajat în această zonă a Bistriței.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în noua Sală Polivalentă vor fi organizate competiții sportive, primul eveniment pe care aceasta îl va găzdui urmând să fie Turneul Internațional ”Trofeul Carpați”, programat să aibă loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie.

”O investiție ce va putea susține, clădi și crește următoarele generații de sportivi. O Sală Polivalentă în care toți sportivii se vor putea întrece în competiții acerbe, transformând județul nostru în Capitala Sportului! Vestea bună este că acest proiect își arată utilitatea, aducând în județul nostru Turneul Internațional ”Trofeul Carpați”. Echipele naționalelor de handbal ale României, Austriei, Spaniei și Serbiei vor juca-n Poarta Transilvaniei”, a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud.

Complexul Sportiv din Unirea, care cuprinde și noua Sală Polivalentă cu o capacitate de circa 3.000 de locuri, a fost inaugurat vineri, în cadrul unui eveniment la care au participat oficialități centrale și locale, investiția în amenajarea acestuia ridicându-se la aproximativ 27 de milioane de euro.

FOTO/VIDEO: S-a INAUGURAT Complexul Sportiv din Unirea! Investiția e de aproximativ 27 de milioane de euro