Sala Sporturilor din Bistrița va purta numele Gabrielei Szabo, spune ministrul Sportului

Sala Sporturilor din municipiul Bistrița va purta numele fostei atlete Gabriela Szabo, a anunțat ministrul Sportului, Eduard Novak.

Într-o postare pe o rețea de socializare, ministrul Eduard Novak a afirmat că a fost lansat un proiect național de redenumire a sălilor de sport și a bazelor sportive din România.

Aproximativ 30 de structuri vor fi incluse în acest program. Pentru o parte dintre acestea s-a obținut deja acordul marilor sportivi care urmează să le dea numele”, a spus ministrul Eduard Novak.

Printre cele 30 de structuri se numără și Sala Sporturilor din Bistrița, aceasta urmând să poarte numele fostei atlete Gabriela Szabo, originară din Bistrița.

”Îmi doresc să redăm viața si istoria sălilor de sport. Marii campioni sunt cei care ne motivează să-i urmăm, iar numele lor trebuie să fie cunoscute, recunoscute și onorate. Mai mult decât a regăsi numele acestora în sălile de sport, trebuie să găsim acolo imagini ale lor, în momentele de glorie, din competițiile unde au strălucit. Orice copil sau tânăr care trece pragul unei săli trebuie să regăsească acolo un exemplu cu care să se identifice, care să-i insufle dorința de a reuși, să-l motiveze”, a adăugat ministrul Eduard Novak.