Salvatorii de la ISU Bistrița-Năsăud, din nou eroi

ziar de bistrita smurd

Trei salvatori din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița au fost, joi, din nou în atenția autorităților centrale, după ce au intervenit pentru a salva viața unui copil din Sângeorz-Băi care se electrocutase. Ministerul Afacerilor Interne le mulțumește celor trei eroi pentru modul în care își fac meseria.

Așa se manifestă bucuria după ce salvezi viața unui copil!

Ciprian, alături de colegii săi Simion și Vasile, au intervenit în această dimineață să salveze viața unui copil care se electrocutase.

Sunt aceeași oameni, de la ISU Bistrița-Năsăud, pe care i-am prezentat ieri, când au salvat zeci de persoane din calea apelor în localitatea Rodna.

Astăzi, la numai 30 de minute după ce au intrat în tură, au fost anunțați că un copil de 7 ani s-a electrocutat în localitatea Sângeorz-Băi.

– Am împietrit în momentul în care am intrat în curte și am văzut copilul inconștient întins pe jos. Părinții disperați strigau după ajutor. Deși am mii de misiuni la activ, efectiv mi s-au înmuiat genunchii. Nimic nu se compară cu durerea unui părinte care simte că-și pierde copilul.

Colegii noștri au preluat imediat copilul și, alături de echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, au început procedurile medicale. Misiune îndeplinită! Copilul a fost stabilizat!

L-am întrebat pe Ciprian ce a simțit când a văzut că cel mic este în siguranță.

– O bucurie enormă… și o eliberare. Este un sentiment minunat să știi că ai salvat o viață, o familie! Știți, am văzut că au fost persoane care au luat în derâdere acțiunea noastră de ieri de la viitură. Dar nu suntem supărați. Noi știm că menirea noastră este să fim salvatori, să fim alături de oameni. Și nu o facem din obligație, ci din suflet și cu suflet! Simțim alături de oamenii pe care îi ajutăm toată drama prin care trec, dar asta ne face să fim și mai puternici, și mai dăruiți.

Acestea sunt cuvintele unui om care iubește cu adevărat ce face și care trăiește în fiecare zi cât alții într-o viață.

Ei sunt salvatorii care apar atunci când simți că se cerul prăbușește și nu mai e cale de scăpare!

VĂ MULȚUMIM, BĂIEȚI!”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/posts/3921567661246929