Sancțiuni de aproape 18.000 lei, aplicate de inspectorii sanitari veterinari, în urma unor controale efectuate în Bistrița-Năsăud

În perioada iunie-iulie, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au desfăşurat peste 18.500 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor şi fructelor.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

Ca urmare a neregulilor constatate, la nivel național au fost aplicate 228 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 334.700 lei.

Neconformităţi au fost constatate și în județul Bistrița-Năsăud, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 17.800 de lei. Printre nereguli se numără ”lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, etichetare necorespunzătoare, paviment neigienizat, echipament de protecţie sanitară incomplet, lipsa analizelor de sănătate ale personalului, întreruperea lanţului de frig, neefectuarea acţiunilor DDD” se arată într-un comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi a substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

FOTO: ww.ebihoreanul.ro