Primele sancțiuni pentru șoferii care NU și-au echipat corespunzător autovehiculele. Dacă nu aveți cauciucuri de iarnă, pe lângă amendă, se retrage și certificatul

În ultima perioadă, temperaturile au scăzut și iarna și-a făcut simțită prezența, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă. Polițiștii bistrițeni acționează în permanență, pe trei schimburi, pentru monitorizarea traficului în zonele în care se înregistrează fenomene meteo nefavorabile.

Oamenii legii reamintesc şoferilor că legislația rutieră în vigoare prevede că pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este OBLIGATORIE folosirea anvelopelor de iarnă. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante (lanțuri).

În acest sens, polițiștii împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Bistrița-Năsăud organizează și desfășoară acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de condițiile meteo nefavorabile. Primele sancțiuni au fost deja aplicate.

”În comuna Dumitra, pe DN 17C și DJ 172B, în urma controalelor desfășurate, polițiștii au constatat și aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.045 lei și au reținut 3 certificate de înmatriculare” precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, agent sef adjunct de poliţie Crina Sîrb.

Amenzile pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă sunt cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei. În plus, în legislație nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede doar faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, legislația prevede și retragerea certificatului de înmatriculare în acest caz.

Sute de tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile din județ

În ultimele 24 de ore, utilajele de deszăpezire au intervenit pe drumurile naționale și județene cu sute de tone de material antiderapnt pentru a preveni formarea poleiului și a asigura buna desfășuare a traficului rutier.

Astfel, cinci utilaje de deszăpezire au folosit aproximativ 50 tone materiale antiderapant pentru curățarea DN 17 în zona Piatra Fântânele, în vreme ce un utilaj de deszăpezire cu 12 tone de material a acționat pe DN 17 C — Dealul Ștefăniței.

Totodată, două utilaje cu 24 tone material antiderapant au intervenit pe DN 17 D — Rodna, pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic, iar în localitățiile Năsăud și Salva, alte patru utilaje au împrăștiat 27 tone, respectiv 13 tone material antiderapant, în vreme ce în Tiha Bârgăului, un utilaj a folosit 6 tone. Și pe raza municipiului Bistrița s-a intervenit cu 8 utilaje și 59 tone material antiderapant, iar în Beclean patru utilaje au utilizat 30 tone, pentru curățarea carosabilului.

În total, la nivelul drumurilor județene au intervenit 19 utilaje cu 176 tone antiderapant.

Sursa foto: www.promotor.ro