Șanse mai mari de reușită în cazul operațiilor de înlăturare a tumorilor cerebrale cancerigene. Un nou aparat, în dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița

Operațiile pentru înlăturarea tumorilor cerebrale cancerigene vor avea o rată mai mare de succes datorită unui nou aparat care a intrat în dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Este vorba despre un aspirator ultrasonic, care pulverizează serul fiziologic prin intermediul ultrasunetelor și lizează tumora cerebrală, fără a afecta vascularizația cerebrală.

”Este o investiție de 120.000 lei asigurată de Consiliul Județean, care vine în dotarea unuia dintre cei mai buni neurochirurgi din România, dr. Andrei Farcaș-Rotariu” a afirmat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

În plus, potrivit administrației județene, până la lunii, alți doi medici neurochirurgi vor veni să profeseze la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.