Șapte ani și jumătate de închisoare pentru o femeie care a săvârșit infracțiunea de omor

O femeie din Bistrița își va petrece următorii 7 ani și jumătate după gratii, fiind condamnată de magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud la închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. 

”La data de 5 martie, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis împotriva unei femei în vârstă de 61 de ani, din Bistrița. Mandatul a fost emis de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, la data de 4 martie, femeia fiind condamnată la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Femeia a fost condamnată la pedeapsă cu închisoare după ce și-ar fi omorât propria mamă. Cazul s-a petrecut în anul 2016, în anul 2018 fiind trimisă în judecată pentru infracțiunea de omor. În acest caz, procurorii au constatat că ”la data de 4 octombrie 2016, inculpata și-a ucis mama, prin exercitarea de violențe fizice, respectiv prin sugrumare, prin lovire și prin comprimare a zonei toraco-abdominale a victimei”, s-a arătat într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Instanța s-a pronunțat în acest caz, printr-o sentință definitivă prin care femeia a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea. Aceasta a fost încarcerată în Penitenciarul Gherla.