Șase persoane, implicate într-un accident rutier produs pe DN 17

 

 

Un accident rutier în care au fost implicate șase persoane s-a produs luni dimineața pe DN 17, pe raza localității Șintereag. Din primele informații, două autoturisme au intrat în coliziune.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în urma impactului nu au rezultate persoane încarcerate, însă în cele două mașini se aflau șase persoane. Toate sunt conștiente și nu prezintă leziuni vizibile. La fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD de prim ajutor, dar și o autospecială de lucru cu apă și spumă.

De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul.