Șase persoane, sancționate pentru că pescuiau ilegal. Astăzi se încheie perioada de prohibiție

Un număr de șase persoane din județul Bistrița-Năsăud au fost sancționate de comisarii de mediu, acestea fiind depistate în timp ce încălcau prevederile legale privind practicarea activității de pescuit. Garda de Mediu Bistrița-Năsăud precizează că abia astăzi se încheie perioada de prohibiție.

În perioada 25 – 29 mai, comisarii Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud împreună cu un reprezentant al Asociaţiei Județene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bistrița-Năsăud au efectuat controale pe cursurile de apă din județ, în vederea verificării respectării legislației privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii in anul 2020”, informează Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud.

În urma acestor controale, șase persoane care au încălcat prevederile legale prin practicarea activității de pescuit au fost identificate. Patru dintre acestea pescuiau pe lacul de la Colibița și două pe râul Someșul Mare, în zona localității Nepos.

Tuturor acestor persoane li se aplică sancțiuni prevăzute în OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, mai precizează Garda de Mediu.

Totodată, instituția informează că la data de 3 iunie se încheie perioada de prohibiție. Cu toate acestea, în județul Bistrița-Năsăud rămân câteva zone în care pescuitul este interzis deoarece acestea sunt declarate zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii.

Așadari, pescarii trebuie să știe că pescuitul este interzis în următoarele zone:

  • râul Someşul Mare, 200 m amonte de la barajul priză alimentare cu apă a localităţii Beclean, tot timpul anului;
  • râul Someşul Mare, 200 m aval şi amonte de la confluenţa cu râul Şieu, tot timpul anului;
  • râul Şieu, 200 m amonte de la confluenţa cu râul Someşul Mare, tot timpul anului.

De asemenea, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud mai face un apel la pescari: ”Rugăm pescarii ca pungile pentru nadă, cutiile de conserve și recipientele de tip pet pe care le golesc în timpul partidei de pescuit, să le aducă în localități și să le depună în containerele cu capac galben, inscripționate cu sigla PLASTIC/METAL”.

FOTO: Facebook – Garda de Mediu Bistrița-Năsăud

One comment

  1. Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud

    Felicitari GARDA de MEDIU si multumiri pt implicare si lamuririle facute. Eu personal am propus candva ca si pe alte tronsoane scurte de pe SIEU, Bistrita , Budac sa fie interzis pescuitul prin rotatie. Multi reproducatori ar fi scapat sa fie capturati.