Scandal între trei bărbați din Dumitra

Trei bărbați din Dumitra au fost implicați într-un scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri. În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”în seara de 21 aprilie, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Dumitra a sesizat faptul că a fost agresat fizic de cumnații lui. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați, de 40 și 47 de ani, din Dumitra, din cauza unor neînțelegeri și a consumului de alcool l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 45 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul acestuia din urmă”.

Cei doi agresori au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei fiecare, întrucât au încălcat restricțiile de circulație impuse.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.