Scandal izbucnit în Gara Bistrița Nord, aplanat de jandarmi

Jandarmii bistrițeni au amendat doi bărbați din județul Cluj, întrucât aceștia au provocat un scandal în timp ce se aflau în Gara Bistrița Nord. 

Doi bărbaţi din judeţul Cluj, aflaţi în Gara Bistriţa Nord au provocat un scandal, joi seara, în jurul orelor 22.00. Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, aceştia au început să se jignească reciproc, după care s-au luat la bătaie, în mijlocul celor care aşteptau trenul”, arată Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului şi i-au sancţionat pe cei doi bărbaţi, cu vârste de 30 şi 40 de ani. Au fost aplicate două sancțiuni, de 1.500 de lei și  respectiv 600 de lei, pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, provocarea şi participarea la scandal, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice.