Scenariile în baza cărora vor funcționa școlile din 24 mai

 -  -  1044


Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat o hotărâre prin care a stabilit care vor fi scenariile în baza cărora vor funcționa școlile din județ începând de luni, 24 mai.

Astfel, în școlile din unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori, cursurile se vor desfășura potrivit scenariului 1 – participarea zilnică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

În instituțiile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată stare de carantină, cursurile se vor desfășura potrivit scenariului 2:

  • participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
  • participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Indiferent de scenariile prevăzute, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, se va desfășura cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire și prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății.

Aceste prevederi intră în vigoare începând cu data de 24 mai 2021.

0 notes
169 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *