SCJU Bistrița, la târgul de cariere organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a participat la ediția 2023 a tradiționalului târg de cariere ”Față în Față cu Angajatorii”, eveniment care a avut loc la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți din peste 50 de instituții și companii de top din domeniile medicină, farmacie, inginerie, informatică, filologie și economie, care au prezentat studenților oferta și perspectivele în carieră.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost reprezentat de dr. Gabriela Deak, directorul medical al spitalului, asist. univ. dr. Crina Ștefania Fofiu, medic specialist gastroenterolog la Secția Clinică Medicină Internă, și as. pr. Mariana Mocan, asistent coordonator al Ambulatoriului integrat.

”Reprezentanții SCJU Bistrița au avut plăcerea de a sta de vorbă cu studenții Facultății de Medicină din cadrul UMFST “George Emil Palade” din Târgu Mureș, la Centrul UNIX. A fost un dialog constructiv, care a oferit viitorilor absolvenți șansa de a cunoaște așteptările angajatorilor pe piața muncii”, a precizat conducerea SCJU Bistrița.

”Față în față cu angajatorii” este un eveniment de tradiție al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, care se bucură de un interes crescut de la an la an, atât din partea studenților, cât și a companiilor participante. Evenimentul ofertă studenților posibilitatea de a cunoaște așteptările pe care le are angajatorul cu privire la nivelul de pregătire al absolvenților, abilități și competențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *