Școli din cinci comune participă la ediția 2023 a Ruralis

Evenimentul Ruralis, organizat de Asociația POV21, revine anul acesta cu cea de-a XVI-a ediție, urmând să se desfășoare în data de 24 februarie, la Școala Gimnazială Șieu. Școlile participante de anul acesta sunt Șieu, Nimigea de Jos, Spermezeu, Tiha Bârgăului și Uriu.

Proiectul Ruralis reprezintă un concurs între elevii diferitelor instituții de învățământ din județul Bistrița-Năsăud. Această competiție constă într-un test despre geografia Europei, un test despre istoria Europei, însă sunt incluse și probe care scot în evidenţă talentele artistice ale elevilor. De altfel, fiecare şcoală pregătește un moment artistic la alegere.

Juriul este format din directorii școlilor participante la ediție, un reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

În plus, cu ajutorul sponsorilor evenimentului, POV21 premiază toți copiii participanți egal (rechizite, alimente neperisabile, jucării).

Se creează o competiție atât de frumoasă între toate școlile implicate, atmosfera din timpul concursului este atât de caldă. Faptul că fiecare școală participă cu un echipaj de 10 elevi îi stimulează pe aceștia sa lucreze în echipă. Trăiesc fiecare moment din timpul concursului pentru că simt implicarea elevilor, implicare care este răsplătită la final cu un premiu. Ce este interesant este faptul că fiecare elev pleacă cu premiu de la acest concurs”, a declarat Gina Bontaș, cofondator al Asociației POV21.

Sponsorul principal al evenimentului este TeraPlast. Inițiativei i s-au alăturat și alte companii, precum papetăria Tudor, magazinele Atlantis, Fisherman’s Colibița, Clinica Sanovil și Andreea Lashes.

La edițiile precedente ale proiectului au participat și au fost premiați peste 700 de elevi din 56 de școli din județ.